Infofinanciar > Lumea la zi > Joe Biden atacat din interiorul partidului democrat. Kennedy îl provoacă să-și demonstreze vigoarea
Lumea la zi

Joe Biden atacat din interiorul partidului democrat. Kennedy îl provoacă să-și demonstreze vigoarea

joe biden, președintele statelor unite ale americii (sursă foto: commondreams.org)
Foto: Arhiva personala

Președintele american Joe Biden primește o lovitură puternică din interiorul Partidului Democrat. Democratul Robert F. Kennedy Jr., care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale de anul viitor,  se întreabă dacă Biden are „vigoarea” necesară pentru a face față „muncii foarte riguroase” de președinte al Statelor Unite.

Contracandidatul democrat la alegerile primare pentru președinție, l-a îndemnat pe Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, să organizeze „întâlniri și interacțiuni neprogramate cu alegătorii”. Kennedy spune că astfel americanii ar putea determina dacă președintele „este pregătit pentru această funcție”.

Joe Biden, cel mai în vârstă președinte

Joe Biden s-a confruntat cu întrebări și preocupări legate de vârsta sa încă de când a preluat mandatul de președinte în 2020. El a devenit cea mai în vârstă persoană aleasă vreodată președinte. Dacă președintele va câștiga realegerea anul viitor, el ar avea 82 de ani la a doua sa inaugurare și 86 de ani la sfârșitul celui de-al doilea mandat.

Sondajele au indicat de mult timp că americanii sunt îngrijorați de vârsta lui Biden. Cel mai recent sondaj pe această temă realizat de CNN a indicat că aproximativ trei sferturi dintre americani s-au declarat serios îngrijorați de vârsta președintelui. Ei spun că nivelul actual de competență fizică și mentală a acestuia pune sub semnul întrebării capacitatea sa de a îndeplini încă un mandat complet de patru ani.

Concurenții republicani la președinție l-au pus în mod repetat sub semnul întrebării pe Biden în legătură cu vârsta sa. Candidatul republican la Casa Albă și guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat marți, într-un interviu pentru CBS News, că „cred că este o preocupare absolut legitimă. Președinția nu este o funcție pentru cineva care are 80 de ani”.

Kennedy joacă pe mesajul republicanilor

Acum, se pare că Kennedy, în vârstă de 69 de ani, joacă aceeași carte politică. „O mulțime de oameni vor spune că președintele Biden este înconjurat de oameni foarte buni care vor conduce țara chiar dacă el nu poate. Dar nu cred că acesta este un mod bun de funcționare a democrației”, a declarat Kennedy pentru Fox News.

Kennedy este avocat specializat în probleme de mediuși urmaș al celei mai faimoase dinastii politice a Americii. El și-a exprimat îngrijorarea că „persoane nealese  de către popor vor lua decizii critice într-o perioadă foarte, foarte dificilă din istorie”.

Kennedy a spus săptămâna trecută că oamenii ar trebui să voteze pentru „un președinte de la care ne așteptăm să termine mandatul”. „Trăim într-o perioadă în care mulți oameni cred că sistemul este măsluit, că democrația nu mai funcționează”, a avertizat Kennedy.

Mesaj pentru democrați

El a îndemnat ca „Partidul Democrat să fie un templu pentru democrație. Ar trebui să fie un model de democrație. Majoritatea americanilor presupun că cel care câștigă ar trebui să fie cel care obține cele mai multe voturi și că ar trebui să avem reguli care să reflecte această presupunere”.

Cele mai recente sondaje în cursa pentru nominalizarea democrată la președinție indică faptul că Kennedy misiunea lui de detronare a lui Biden este foarte dificilă. Dar Kennedy pare să câștige ceva susținere în rândul alegătorilor independenți, al libertarienilor și chiar al unor republicani.

Întrebat dacă ar lua în considerare o candidatură a unui al treilea partid la Casa Albă dacă nu va avea succes în cursa pentru nominalizarea democrată, Kenney a spus: „sperăm că aș putea candida din partea Partidului Democrat și, în acest moment, acesta este planul.”

Kennedy a reiterat că, în ceea ce privește cursa pentru nominalizarea democrată, „sunt foarte încrezător că, dacă mi se va da o șansă corectă, voi câștiga”.