Președintele Biden trimite ajutor militar suplimentară Israelului. În urma atacului Hamas asupra sudului țării. Casa Albă a declarat că Joe Biden a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre „atacul fără precedent și îngrozitor”. De asemenea, SUA lucrează pentru a verifica rapoartele potrivit cărora cetățeni ai săi se află printre cei uciși și luați în captivitate, a declarat secretarul de stat Antony Blinken.
Israelul afirmă că peste 600 de persoane au fost ucise și 100 au fost răpite. În Gaza, cel puțin 313 persoane au decedat în urma loviturilor aeriene israeliene de represalii. Potrivit informațiilor transmise de oficialii palestinieni.
Ajutor militar pentru Israel
În zilele următoare, vor fi trimise și alte ajutoare militare către Israel. Se arată în declarația Casei Albe, adăugând că SUA lucrează pentru a se asigura că inamicii Israelului nu vor încerca să obțină avantaje din această situație. Pentagonul a declarat că trimite avioane de luptă în regiune. Iar Marina americană a mutat, de asemenea, mai multe nave, inclusiv un portavion, în estul Mediteranei.
Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, a declarat că oficialii analizează rapoartele conform cărora cetățeni americani au fost prinși. „Avem informații că mai mulți americani se află printre cei morți. Lucrăm foarte activ pentru a verifica aceste rapoarte.”, a declarat el duminică la televiziunea americană. Alte țări, printre care Marea Britanie, Franța, Ucraina și Thailanda, au raportat, de asemenea, decese
Atac terorist
„Acesta este un atac terorist masiv care împușcă civili israelieni în orașele lor, în casele lor. Și, așa cum am văzut atât de grafic, târând literalmente oameni peste granița cu Gaza. Deci, vă puteți imagina impactul pe care îl are acest lucru în tot Israelul. Iar lumea ar trebui să fie revoltată de ceea ce a văzut.” a explicat Blinken.
Sute de persoane sunt încă date dispărute în urma atacului. Printre acestea se numără și Hersh Golberg-Polin, un americano-israelian în vârstă de 23 de ani. Care se afla la un festival de muzică în deșert. Acesta a fost luat cu asalt de militanți. Ambasadorul Israelului în SUA, Michael Herzog, a declarat că printre soldații și civilii răpiți în sudul Israelului se află și americani. Dar, acesta nu avea date exacte.
Sprijin pentru teroriști
Hamas a declarat că asistența din partea Iranului a ajutat la desfășurarea atacului său. Care a implicat rachete, drone și militanți pe parapante. Și în care sute de luptători au străpuns fortificațiile israeliene de la granița din jurul Fâșiei Gaza. Blinken a declarat că SUA nu a văzut dovezi ale implicării iraniene în atac, dar că Iranul a ajutat grupul din Gaza de ani de zile.
„Hamas nu ar fi fost Hamas fără sprijinul pe care l-a primit de-a lungul multor ani din partea Iranului. Nu am văzut încă dovezi directe că Iranul a fost în spatele acestui atac sau că a fost implicat. Dar sprijinul acordat de-a lungul multor ani este clar”, a declarat secretarul de stat.
Consiliul de Securitate al ONU
Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și-a exprimat sprijinul pentru atacul Hamas. Afirmând că Israelul trebuie să fie tras la răspundere pentru că pune în pericol regiunea. SUA trimit în fiecare an miliarde de dolari sub formă de ajutor militar Israelului, un aliat apropiat. De la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Israelul a fost cel mai mare beneficiar global al ajutorului extern al SUA. Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească în curând la New York pentru a discuta despre violențele din Israel și Gaza, conform BBC .