Un vortex polar lovește România! Asta vine cu o scădere drastică a temperaturilor, ploi abundente și chiar ninsoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe alerte cod galben de ninsori.
Pe lângă temperaturile care vor scădea simțitor anunță și fenomene extreme. De asemenea, vântul va sufla puternic în toată țara, iar în unele zone își va face apariția și zăpada.
Conform prognozei meteo ANM, de joi temperaturile maxime la nivel național se vor încadra între 11 și -1 grade, iar pe timp de noapte termometrele vor arăta între -7 și 6 grade.
Ploi, lapoviță, ninsoare
Se anunță ploi și lapoviță în sud-estul României, iar precipitații mixte se vor înregistra în Banat. Mai mult, ninsoarea își va face și ea simțită prezența în Transilvania, Maramureș și Crișana.
Vor fi și condiții de polei pe drumuri, iar în zonele montane pe lângă ninsoare vântul va sufla cât se poate de puternic.
„Vremea se va răci, semnificativ. Cerul va avea înnorări şi temporar vor fi precipitaţii. Ziua se vor semnala local în sud-est şi vor fi sub formă de ploaie şi pe alocuri lapoviţă, în timp ce, pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi la munte va ninge.
În Crişana, Transilvania, Maramureş şi în mare parte a Moldovei va ninge. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zonele montane. Temperaturile maxime se vor situa între -1 şi 11 grade, iar cele minime între -7 şi 6 grade, arată prognoza meteo ANM.
Ce este vortexul polar
Vortexul polar este o caracteristică atmosferică naturală și permanentă, care joacă un rol esențial în climatul global. D
Practic, vortexul polar reprezintă o zonă extinsă de presiune joasă și aer extrem de rece care înconjoară regiunile polare ale Pământului.
Acest fenomen atmosferic există în mod constant deasupra Polului Nord și Polului Sud. Dar intensitatea sa variază în funcție de anotimpuri. În timpul verii, vortexul polar slăbește, iar în iernile lungi și reci se întărește, devenind mai influent asupra modelelor meteorologice din emisferele respective.