Infofinanciar > Lumea la zi > Jubileul de Platină. Au botezat o insulă cu numele Reginei Marii Britanii
Lumea la zi

Jubileul de Platină. Au botezat o insulă cu numele Reginei Marii Britanii

Jubileul de Platină. Au botezat o insulă cu numele Reginei Marii Britanii
Foto: vogue.com

Jubileul de Platină a Reginei Marii Britanii a prilejuit și un eveniment mai rar: o insulă din Australia a primit numele Queen Elizabeth II. ”Botezul” a fost oficiat de premierul australian Anthony Albanese. Anterior insula se numea Aspen.

E artificială

Insula este, însă un artificială. Ea a fost inaugurată în 1963.

“Sărbătorim astăzi longevitatea reginei şi cei 70 de ani în serviciul Australiein şi Commonwealth-ului, care au inclus nu mai puţin de 16 vizite în ţara noastră”, a afirmat Albanese în cadrul unei ceremonii.

Australia a fost colonizată în 1788 de britanici şi este parte a Commonwealth-ului. În 1999 a avut loc un referendum la care 55 la sută dintre australieni  au votat pentru menţinerea actualului statut al ţării.

Ce înseamnă însă Commonwealth

  1. Adăposteşte aproape o treime din populaţia globului. Aproximativ 2,4 miliarde de persoane – dintre cele 7,4 miliarde la nivel global – trăiesc în cele 53 de ţări care fac parte din Commonwealth sau Comunitatea Naţiunilor. Cele mai multe au vârste sub 30 de ani. Ţara cu cel mai mare număr de locuitori este India, unde se află circa jumătate din totalul populaţiei din Commonwealth. Însă 31 de state membre au o populaţie de 1,5 milioane de persoane sau mai puţin.
  2. Unii membri nu au făcut parte niciodată din Imperiul Britanic. Rwanda şi Mozambic au devenit membre în 2009, respectiv în 1995, dar niciuna dintre ele nu are un trecut de colonie britanică. Pe de altă parte, în trecut, acest club a pierdut membri.

În 2003, Robert Mugabe a scos Zimbabwe din asociaţie, după o suspendare venită ca urmare a relatărilor despre fraude electorale.   Pakistanul a fost suspendat după o lovitură militară de stat, în 1999, şi readmis patru ani şi jumătate mai târziu. Iar Africa de Sud s-a retras în 1961, după ce a fost criticată de membrii Commonwealth-ului pentru politicile sale de apartheid. A redevenit membră în 1994.    Ultima ţară care a părăsit grupul a fost Maldive, în 2016.

Regină pste 16 țări

  1. Regina este şef de stat în doar 16 ţări. Numai 16 ţări o au pe regină ca şef de stat (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Antigua şi Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Grenada, Jamaica, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Sfântul Cristofor şi Nevis, Sfânta Lucia, Sfântul Vicenţiu şi Grenadinele, Insulele Solomon şi Tuvalu), şase ţări au propriul lor monarh – Lesotho, Swaziland, Brunei Darussalam, Malaysia, Samoa şi Tonga -, iar 31 sunt republici.
  2. O suprafaţă importantă. Commomwealth-ul ocupă, în total, un sfert din suprafaţa de teren existentă la nivel mondial. Cea mai mare ţară ca suprafaţă este Canada, a doua ţară ca mărime din lume. Şi India şi Australia au suprafeţe considerabile, însă multe dintre state sunt mici, cum ar fi Nauro, Samoa, Tuvalu, Vuanatu sau Dominica, Antigua şi Barbuda.
  3. Şi-a schimbat numele. Commonwealth-ul modern s-a format în 1949, după ce s-a renunţat la termenul „britanic“. Atunci, liderii au convenit că membrii sunt „membri liberi şi egali ai Comunităţii Naţiunilor, care cooperează în mod liber pentru pace, libertate şi progres“.

Numai două persoane au condus organizaţia – regele George al VI-lea şi regina Elisabeta a II-a. Dar acesta nu este un rol ereditar, chiar dacă este de aşteptat ca prinţul de Wales să preia şefia Commonwealth atunci când va deveni rege.

Membrele fondatoare au fost Australia, Canada, India, Noua Zeelandă, Pakistanul, Africa de Sud, Sri Lanka şi Regatul Unit, care au format o „asociaţie liberă“ de ţări independente. Commonwelath-ul nu a avut o constituţie până când şi-a adoptat Carta, în 2012, care îşi angajează membrii în privinţa a 16 valori democratice, de egalitate de gen, dezvoltare durabilă, pace internaţională şi securitate.

Neocolonialism?

Organizaţia a fost criticată de-a lungul timpului pe motiv că ar fi un club post-colonial şi pentru că are o influenţă redusă. Gambia, de pildă, şi-a anunţat retragerea în 2013, descriind asociaţia drept o „instituţie neocolonială“.   Însă suporterii organizaţiei spun că printre beneficiile apartenenţei la această structură se numără sprijinul pentru dezvoltare şi cooperarea în vederea atingerii unor scopuri internaţionale.

  1. Regatul Unit are în continuare cea mai puternică economie din Commonwealth

Împreună, produsul intern brut al celor 53 de ţări membre are o valoare de 10 mii de miliarde de dolari americani, aproape la fel de mare precum cel al Chinei (11 mii de miliarde de dolari), dar mai mic decât cel al SUA (19 mii de miliarde de dolari), notează BBC

  1. Commonwealth-ul nu este singura asociaţie de acest tip. Organizaţia Internaţională a Francofoniei reuneşte un grup de ţări vorbitoare de franceză, iar în 1991 a fost înfiinţată Comunitatea Statelor Independente de către foste membre ale Uniunii Sovietice.