Fără a menaja pe cineva, Adriana Stoicescu a prezentat modul în care evoluează lucrurile în lume. Aceasta susține că oamenii se vor transforma în maimuțe care știu să tasteze. La momentul actual cele mai mari probleme ale omenirii nu mai sunt pandemia, ciuma sau HIV-ul, ci prostia. Ea este de părere că oamenii devin din ce în ce mai proști, iar cititul și înțelepciunea sunt aruncate la gunoi.
„Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze. Pe măsură ce prostia se înscăunează, transformăm în băscălie tot. Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențati de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali”, a declarat printr-o scrisoare judecătoarea Adriana Stoicescu.
Oamenii devin pe zi ce trece mai proști. Ce se întâmplă cu viitoarea generație?
„Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști. Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta. Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă.”
Cititul a devenit un moft pentru multe dintre persoane, iar cartea o slăbiciune. Există generația care este obsedată de tehnologie, ce devine o marionetă a altor indivizi.
„Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț.(…) Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social. Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă.”
În scrisoarea trimisă, Adriana Stoicescu face trimiteri și la cei care conduc planeta, la marii șefi de stat. „Planeta întreagă este condusă de cei care nici să copieze corect nu erau în stare. Iar noi suntem în top… Și asta pentru că nu ne pasă de nimic. Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu ne pasă de mizeria din noi. Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon.”
Oamenii își uită trecutul
Judecătoarea susține că trăim într-o lume globalizată. Istoria, trecutul și gloria sunt uitate și înlocuite de pizza și Coca Cola. Ea precizează și de individa de care suferă omul din zilele noastre și care devine tot mai accentuată.
„Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola. Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.”
Firescul a devenit o anormalitate, simplitatea, un lucru la care oamenii nu mai aderă.
„Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale simplității și firescului. Lăsăm lumea pe mâna celor care au, totuși, un scop comun. Viața fără Dumnezeu”.