Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC) a dezvăluit unde se află cea mai bună apă potabilă din România, dar și cea mai scumpă.
În 2022 s-au realizat aproape două milioane de analize privind calitatea apei la nivel național.
În județele Sălaj, Neamț, Hunedoara, Galați, Giurgiu, Buzău și Brăila au fost înregistrate „zero” analize neconforme ale calității apei. În acest top nu intră și Vaslului, județul cu cea mai scumpă apă potabilă din România, de 15,9 lei metrul cub de apă.
Sălajul și Hunedoara înregistrează un cost al apei mai redus, de 10,55 și 10,58 de lei metrul cub, dar în Buzău se înregistrează a doua cea mai scumpă apă din țară (15,74 le pe metru cub, inclusiv canalizarea).
Județele Neamț, Galați, Giurgiu și Brăila înregistrează costuri cu apa și canalizarea de 14,29 lei, 14,53 lei, 14,53 lei și 13,71 lei.
Județul cu cele mai multe analize neconforme ale calității apei este Olt, cu 1.158 de analize. Pe locul secund din acest punct de vedere se plasează Bistrița-Năsăud, cu 557 de analize neconforme. Ierarhia negativă este completată de Caraș Severin (374 analize neconforme), Covasna (349), București (341), Mureș (270) și Brașov (263), potrivit Informateca.