Infofinanciar > Info > Jumătate din angajații din România nu sunt mulțumiți de jobul lor. Doi din zece angajați spun că au intrat în burnout
Info

Jumătate din angajații din România nu sunt mulțumiți de jobul lor. Doi din zece angajați spun că au intrat în burnout

Munca Sursa foto Republica
Sursa foto Republica

O nouă analiză oferită de platforma de recrutare eJobs arată că aproximativ 45% dintre angajaţi caută să îşi schimbe jobul la momentul actual și aplică constant pentru alte locuri de muncă și merg la interviuri.

Pe fondul actualei crize economice, cu o inflație la cote istorice și majorări considerabile ale prețurilor, mulți angajați caută să își schimbe locul de muncă. Motivele principale pe care angajații le invocă sunt salariul, lipsa oportunităților de avansare și nevoia de împlinire profesională, arată analiza eJobs. Sondajul a fost realizat în luna august, pe un eşantion de 1.700 de respondenţi.

Românii nu sunt mulțumiți de salariul primit

Potrivit cercetării, principalul motiv pentru care doresc să facă un pas într-o nouă direcţie este legat de nemulţumirile cu privire la salariu – aspect menţionat de 61,4% dintre respondenţi, citează Agerpres.

„Tot nemulţumiţi de locul lor de muncă sunt alţi 22,6%, însă aceştia nu se simt, deocamdată, suficient de motivaţi pentru a căuta altceva, în timp ce 2,2% deja au găsit alt job şi sunt în preaviz de plecare. Doar 3 din 10 respondenţi se declară mulţumiţi de statutul profesional actual şi, prin urmare, nu au în plan nicio schimbare profesională în perioada imediat următoare”, susţin autorii studiului.

„Următoarele motive ne spun foarte multe despre felul în care au ajuns românii să se raporteze la relaţia dintre viaţa lor personală şi cea profesională, despre introspecţiile pe care le fac după o perioadă destul de tulbure pentru toată lumea, dar şi despre aşteptările pe care le au de la ideea de carieră. Astfel, nu neapărat volumul mare de muncă îi deranjează (doar 35% aduc acest argument), ci mai degrabă faptul că munca pe care o fac nu le aduce nicio împlinire profesională (56,9%), că nu întrevăd oportunităţi de creştere în compania pentru care lucrează (54%) sau că nu se simt apreciaţi de managerul lor (17,4%)”, a afirmat Raluca Dumitra, head of marketing în cadrul eJobs.

Angajații nu se simt motivați să facă eforturi suplimentare

Aceasta atrage atenția asupra unui fenomen foarte răspândit la momentul actual, cunoscut sub numele de „quiet quitting”, care presupune un soi de plafonare, în multe cazuri, ireversibilă, care porneşte, în primă fază, de la decizia de a nu face mai mult decât ce este trecut în fişa postului”, a completat Raluca Dumitra.

Întrebaţi dacă se simt motivaţi să performeze şi să facă mai mult decât apare în fişa postului, 66,3% au răspuns că da, iar 33,7% că nu. Dintre aceştia din urmă, 59,7% s-ar simţi motivaţi să facă mai mult dacă ar avea un salariu mai bun. 9,5% ar avea nevoie de o motivare intrinsecă şi ar fi dispuşi să facă mai mult dacă le-ar plăcea într-o măsură mai mare jobul pe care îl au, 7,8% şi-ar dori să aibă o relaţie mai bună cu echipa din care fac parte, iar 4,6% ar depune mai mult efort dacă s-ar înţelege mai bine cu managerul lor, arată studiul.

Aproximativ 8,8% din respondenți consideră că doar cei aflaţi la început de carieră şi cei care doresc să se facă remarcați în mod special ar trebui să îndeplinească cerințe în afara fișei postului lor. Un procent de 9,6% nu văd nici un motiv de a ieși din cerințele fișei postului, spunând că viaţa personală este mult mai importantă decât jobul.

Peste 20% din angajați sunt în burnout

„De cealaltă parte, vedem că principalele declanşatoare ale proactivităţii sunt, dincolo de salariu, echipa, pasiunea pentru profesie, relaţia cu managerul direct, faptul că angajaţii primesc frecvent feedback pozitiv sau certitudinea că, dacă vor performa, vor fi promovaţi. Dincolo de toate aceste motive, jumătate dintre cei chestionaţi cred că ideal ar fi ca orice angajat să facă doar munca pentru care este plătit, aşa cum apare în fişa postului. Nici mai mult, nici mai puţin. 35,4% nu sunt de acord cu această afirmaţie, iar 16% oferă următoarele nuanţe: doar cei aflaţi la început de carieră, cei cu funcţie de management sau cei care au în vedere o promovare ar trebui să depăşească limitele din fişa postului”, a adăugat Raluca Dumitra.

Totodată, 60,3% dintre respondenţi se plâng de faptul că le cere să facă mai mult decât apare în fişa postului, în timp ce 39,7% se simt împăcaţi cu nivelul de încărcare pe care îl au şi spun că, în interiorul companiei, este susţinut echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională.

Aproximativ 24,3% dintre respondenți spun că depun mai mult efort şi lucrează în mod activ mai multe ore pe zi, comparativ cu anul precedent, iar alţi 21,8% simt că se află într-o stare de burnout. 19,3% au redus numărul de ore în care muncesc efectiv, iar 34,5% spun că nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere.