Infofinanciar > Info > Kate Middleton apare din ce în ce mai de în public
Info

Kate Middleton apare din ce în ce mai de în public

Kate Middleton apare din ce în ce mai de în public
sursă foto: arhiva companiei

Prințesa de Wales din Marea Britanie, Kate Middleton, a avut o apariție neașteptată. Însă, nu singură, ci alături de soțul ei, Prințul de Wales. Cei doi au vizitat Southport și au participat la o întâlnire privată cu familiile îndoliate ale celor trei copii uciși într-un atac cu cuțitul în luna iulie.

Iar aceste eveniment recent este primul angajament public oficial al lui Kate Middleton. Asta de când și-a încheiat tratamentul de chimioterapie împotriva cancerului. Surse regale au decșarat pentru presă că ea a decis să se alăture Prințului William pentru a-și arăta „sprijinul, empatia și compasiunea față de comunitatea locală”.

Cei doi au vorbit, de asemenea, șo cu echipele de intervenție de urgență, au discutat cu acei oameni care au ajutat la locul atacului din orașul de la malul mării din nord-vest. Prințesa Kate i-a îmbrățișat pe unii dintre agenții de urgență. Iar șeful pompierilor din oraș, Phil Garrigan, a declarat că „a putut vedea emoția din ei”, cu refeire la cuplul regal, scrie Adevărul.