Infofinanciar > Lumea la zi > Kazahstanul se înarmează puternic: crește cu 50% bugetul apărării! Asiaticii se tem că pot fi următoarea țintă a Rusiei
Lumea la zi

Kazahstanul se înarmează puternic: crește cu 50% bugetul apărării! Asiaticii se tem că pot fi următoarea țintă a Rusiei

Kazahstanul se înarmează puternic: crește cu 50% bugetul apărării! Asiaticii se tem că pot fi următoarea țintă a Rusiei
Sursa foto: newsmaker.md

Rusia a declanșat războiul contra Ucrainei pe data de 24 februarie 2022 și ultimul motiv prin care Kremlinul „justifică” acest conflict este faptul că Moscova își ia înapoi teritoriile. De frica unui scenariu în care Vladimir Putin ar putea avea dorințe de ordin geopolitic mult mai mari, Kazahstanul a decis să investească serios în ceea ce înseamnă securitatea.

Faptul că Moscova a pornit un război pe teritoriul Ucrainei a făcut ca relațiile dintre Rusia și Kazahstan să devină mai „dificile”. În acest caz, țara din Asia Centrală a decis să nu ajute niciuna dintre statele beligerante, menținându-și astfel o politică de neutralitate. Totuși, temeriile statului kazah în legătură cu Rusia devin din ce în ce mai mari, existând și motive.

Relația dintre Rusia și Kazahstan a devenit una tensionată

În plus, potrivit Wall Street Journal, Vladimir Putin a avut în luna iunie o discuție cu Kassym-Jomart Tokayev, președintele din Kazahstan, liderul din țara asiatică a precizat faptul că statul lui nu recunoaște independența celor două republici autoproclamate, Lugansk și Donețk. În general, această decizie a liderului kazah este considerată ca fiind o respingere a liderului de la Kremlin. Totuși, acest lucru poate fi un aspect destul de delicat, dat fiind faptul că aceste două teritorii separatiste au reprezentat unul dintre motivele pentru care Rusia a decis să atace Ucraina.

Kazahstanul o să sporească nivelul de cheltuieli pentru apărare cu 441 de miliarde de tenge, ceea ce înseamnă 918 milioane de dolari. În urmă cu un an, bugetul alocat pentru acest segment era de 1.7 miliarde de dolari, dar odată cu introducerea acestei sume suplimentare, bugetul din 2022 va fi de aproximativ 1.5 ori mai mare, conform sursei menționate anterior. Un anumit procent din suma suplimentară o să ajungă în dezvoltarea rezervelor militare ale acestui stat.

Kazahstan vrea să se apropie de China și Statele Unite

După ce Kassym-Jomart Tokayev a spus că țara lui nu consideră că Donețk și Lugansl sunt teritorii independente de Ucraina, Kremlinul a luat decizia de a stopa livrările de petrol din Kazahstan care aveau ca destinație finală spațiul european, trecând prin portul Novorossiysk. Motivul acesti măsuri a fost reprezentat de faptul că există anumite presupuneri cum că regulile de protecție ale mediului înconjurător nu sunt repsectate. Totuși, această măsură nu a avut o viață prea lungă, deoarece autoritățile din Kazahstan au spus că o să oprească, la rândul lor, importurilele parelele din Rusia care trec prin zonele lor de control vamal.

Pentru că, în mod evident, relațiile dintre Rusia și Kazahstan au devenit din ce în ce mai „reci”, țara din Asia Centrală a decis că a venit timpul să se apropie de alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Turcia și chiar China, conform sursei menționate anterior.