Grupul kazah KazMunayGas, proprietarul rafinăriei Petromidia, a depus o ofertă pentru preluarea rafinăriei din Bulgaria a grupului rus Lukoil.
Firma elveţiană Litasco SA, care în mod oficial deţine rafinăria Lukoil Neftohim de la Burgas, a acceptat deja oferte angajante de la mai mulţi potenţiali ofertanţi. Compania kazahă discută cu Vitol Group, cel mai mare trader independent de petrol din lume, pentru finanţarea unei posibile achiziţii a rafinăriei.
KazMunayGas se aşteaptă ca procesul de licitaţie să dureze aproximativ o lună.
