Infofinanciar > Info > Kelemen Hunor: „Nu vom putea salva toate industriile!”/ „Obligația noastră sunt pensiile”
Info

Kelemen Hunor: „Nu vom putea salva toate industriile!”/ „Obligația noastră sunt pensiile”

Kelemen Hunor: „Nu vom putea salva toate industriile!”/ „Obligația noastră sunt pensiile”
FOTO: hotnews.ro

Într-o declarație pe care a susținut-o vicepremierul Kelemen Hunor, în cursul zilei de miercuri, la Digi24, acesta a menținut aceeași retorică pe care o tot auzim pe micile ecrane în ultima perioadă. Argumentație care este utilizată de mai toate persoanele politice și anume că România se va confrunta cu o iarnă dificilă, în care industriile nu vor putea fi salvate, în totalitate, de Executivul românesc.

Subvențiile pentru energie, conform politicianului UDMR-ist, nu vor depăși 40 de miliarde de lei. Industriile prioritare pentru Guvernul României sunt cele care activează în domeniul IMM-urilor, agricultură și industrie alimentară. De asemenea, Hunor a făcut trimitere și la pensiile seniorilor care ar trebuie să fie corelate cu nivelul inflației stabilit la data de 1 ianuarie.

Referitor la măsurile din domeniul energetic politicianul a susținut faptul că membri coaliției se vor reuni într-o ședință, joi, atunci când vor fi supuse dezbaterii amendamentele Ordonanței de Urgență pentru energie. Liderii din coaliție trebuie să ajungă la un compromis asupra prerogativelor și dacă Bugetul de Stat are resursele necesare pentru a suporta măsurile.

Kelemen Hunor: ” Nu vom putea salva toate industriile”

Întrebat dacă România va fi nevoită să stingă becurile începând cu luna decembrie, Hunor a susținut faptul că nu doar țara noastră trebuie să întreprindă acest demers ci chiar toată Uniunea Europeană.

De asemenea, politicianul a ținut să-și exprime mâhnirea față de întârzierea cu care a acționat Comisia Europeană. În opinia acestuia, executivul european ar fi trebuit să facă aceste demersuri încă de la jumătatea anului. Totodată, liderul UDMR a ținut să traseze o paralelă între comunism și actuala măsură de economisire a energiei, acesta a susținut că nu se poate face o analogie între cele două contexte.

Totuși politicianul a ținut să clarifice câteva aspecte atunci când a venit vorba de obligativitatea măsurii. Prima chestiune clarificată ține de faptul că nu se poate lua în discuție aplicarea imediată a măsurii  prin prisma faptului că este vorba doar de o recomandare.

A doua chestiune clarificată de vicepremier constă în faptul că deși nu se impune obligativitatea, fiecare familie trebuie să aibă un nivel de conștientizatre civică, acesta a mai adăugat faptul că plafonarea propusă la nivelul european de miniștri nu a putut fi implementată din cauza faptului că au fost opt state care s-a opus, la fel cum s-a procedat și în cazul reducerii TVA-ului.

Keleme Hunor: ”Eu spun că obligația noastră este să aducem pensiile la zi”

Referitor la salvarea industriilor, politicianul a fost destul de precis și a precizat următoarele:

” Nu vom putea salva toată industria”. Trebuie să te uiți care sunt domeniile prioritare. Ce poți să susții ce nu poți. Sunt anumite domenii care nu pot fi salvate doar prin subvenția de la stat. Și nu doar în România. Sunt domeniile prioritare. IMM-urile care aduc o grămadă de bani la buget, agricultura, industria alimentară, da, sunt categorii prioritare. Dar să vă dau un exemplu, industria petrochimică probabil că în acest moment nu poate fi susținută de la bugetul de stat și acolo e o perioadă mai dificilă. Nu vom putea salva toată industria și toate segmentele economice. Și acest lucru trebuie spus. Avem prioritățile IMMurile, industria alimentară, agricultura, industria de construcții, acele sectoare care pot fi ajuate”.

La capitolul inflație, Kelemen Hunor  a declarat faptul că nu există o certitudine, discuțiile se poartă doar la nivel de estimări și evaluări, situație valabilă și pentru restul Europei. Partea plină a paharului, sau cel puțin așa o vede vicepremierul constă în faptul că inflația aduce mai mulți bani la bugetul de stat, care se întorci înapoi la populație prin diferite programe.

O întrebare la care s-a poticnit liderul UDMR a avut în prim plan creșterea pensiilor. Potrivit declarației politicianului, acesta a declarat: ”Eu spun că obligația noastră este să aducem pensiile la zi cu rata inflației din 1 ianuarie și să găsim resurse să păstrăm puterea de cumpărare pentru fiecare familie, cât se poate. Minuni nu trebuie să promitem”.

Printre alte aspecte discutate, Kelemen Hunor, a adus în discuție și subvenția de 50 de bani pentru carburant, care, potrivit politicianului ar putea fi menținută până la primăvară, conform digi24.ro