Președintele statului, Klaus Iohannis a salutat anunțul președintelui american Joe Biden, referitor la proiectul reactoarelor modulare mici din România. Potrivit declarațiilor făcute de liderul de la Cotroceni valoarea proiectului se ridică la aproximativ 275 de milioane de dolari și ar putea fi extins până la 4 miliarde de dolari.
„Salut anunţul făcut astăzi de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la Summitul G7, cu privire la sprijinul SUA şi Japoniei, al partenerilor Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite de până la 275 de milioane de dolari pentru proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) din România, precum şi scrisorile de interes din partea US EXIM and US International Development Finance Corporation pentru un sprijin suplimentar de până la 4 miliarde de dolari pentru implementarea proiectului” se arată într-un mesaj postat de Administrația Prezidențială pe pagina de Facebook.
Declarațiile Președintelui Klaus Iohannis
Potrivit președintelui, această inițiativă poate fi înteleasă ca un pas major pe care îl va face România în privința dezvoltării infrastructurii revoluționare a energiei nucleare.
„Aceste iniţiative reprezintă un sprijin esenţial pentru obiectivul României de a se situa în prima linie a dezvoltării infrastructurii revoluţionare a energiei nucleare. Implementarea proiectului SMR în parteneriat cu SUA va permite producţia de energie curată şi va spori securitatea energetică”, a scris șeful statului Klaus Iohannis sâmbătă, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook.
În cadrul conferinței de la Hiroshima liderii statelor G7 și-au asumat angajamentul de a identifica oportunități noi de extindere a Parteneriatului pentru infrastructură și investiții globale (PGII), o inițiativă care aparține administrației Biden și a grupului G7 în domeniul infrastructurii și care prevede asigurarea costurilor pentru prima centrală cu reactor modular de mici dimensiuni în România, potrivit unui document al Casei Albe.
Banca pentru Import – Export a Statelor Unite a anunțat o finanțare suplimentară
Banca pentru Import-Export a Statelor Unite (EXIM) și-a manifestat interesul pentru o posibilă finanțare de până la 99 milioane de dolari către RoPower Nuclear SA.
Când va fi gata, centrala SMR va deschide drumul României spre noi tehnologii energetice inovative și, totodată va asigura tranziția către o energie curată. De asemenea se vor crea mii de locuri de muncă în timp ce securitatea energetică va fi consolidată, respectându-se în același timp cele mai înalte standarde de siguranță nucleară, securitate și neproliferare.
„Semnarea contractului pentru lucrările FEED urmează după aproape patru ani de colaborare, cercetare și studii pentru a ne asigura că selectăm cea mai sigură și mai performantă tehnologie, precum și amplasamentul potrivit”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica, citat de G4 Media.