Infofinanciar > Info > Klaus Iohannis, întâlnire la nivel înalt. Șeful statului va avea o întrevedere cu Roberta Metsola
Info

Klaus Iohannis, întâlnire la nivel înalt. Șeful statului va avea o întrevedere cu Roberta Metsola

Klaus Iohannis, întâlnire la nivel înalt. Șeful statului va avea o întrevedere cu Roberta Metsola
Sursa foto: arhiva companiei

În ziua de miercuri, 7 februarie, președintele României, Klaus Iohannis, va avea o întrevedere cu Roberta Metsola. Aceasta ocupă funcția de președinte a Parlamentului European. Mai apoi, președintele țării noastre va mai lua parte și la o dezbatere, a cărei temă este „This is Europe”. Acesta va ține un discurs, iar mai apoi, se va întâlni cu eurodeputații români.

În prima parte, Klaus Iohannis se va întâlni tete-a-tete cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. După acest lucru vor urma declarații de presă. Începând cu ora 12, șeful statului va mai lua parte la dezbaterea cu tema „This is Europe”. De asemenea, aici, Iohannis va ține și un discurs.

Conform unor informații transmise de Administrația Prezidențială, seria de dezbateri „This is Europe” a început în anul 2022, la puțin timp după începerea conflictului din Ucraina. Liderii europeni se întâlnesc aici pentru a reafirma valorile europene și unitatea, informează mediafax.ro