Infofinanciar > Info > Klaus Iohannis intră la pensie! Câți bani va încasa fostul președinte
Info

Klaus Iohannis intră la pensie! Câți bani va încasa fostul președinte

Klaus Iohannis (sursă foto: playtech.ro)
sursa foto arhiva companiei

Klaus Iohannis se va pensiona la finalul mandatului său prezidențial, beneficiind de două tipuri de pensii: una pentru contribuțiile sale din învățământ, unde a activat ca profesor, și una specială, ca fost președinte al României.

În baza legislației actuale, pensia sa lunară cumulată este estimată să ajungă la aproximativ 18.000 de lei.

Această sumă este compusă dintr-o pensie contributivă, calculată în funcție de vechimea și salariile avute în cariera didactică, și o indemnizație specifică fostelor funcții înalte ale statului, care nu depinde de contributivitate. Iohannis își va încheia al doilea mandat prezidențial la începutul anului 2025.

”Cu aproximare, normal, că n-am acces la informații legate de câștigurile sale, cred că va lua puțin peste 100 puncte, asta însumează vreo 8.500 lei. Nu va prinde cinci cifre, va fi un număr format din patru cifre, pentru că în anii de predare, la început de drum, până s-a titularizat, a avut salariu foarte mic. Nici în zona primăriei nu s-a câștigat foarte bine, azi se câștigă mai bine. Dacă nu era președinția cred că ar fi ieșit cu o pensie mică, 5-6.000 ca profesor de liceu, chiar și dacă ar fi rămas inspector.”, a spus Anton Hadăr, președinte Alma Mater, potrivit cancan.ro.