Klaus Iohannis a declarat miercuri, 25 septembrie, la Adunarea Generală ONU de la New York că România va continua să fie un sprijin puternic și multidimennsional pentru Ucraina atât timp cât este nevoie. Pereședintele țării a mai precizat că să sprijină pe deplin planul de pace propus de omologul său ucrainena, Volodimir Zelenski.
„Uitaţi-vă la consecinţele globale teribile ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Acest război a declanşat cea mai mare criză de securitate din istoria recentă a Europei, încălcând dreptul internaţional şi având implicaţii mult dincolo de Europa”, a spus Iohannis în ultimul său discurs din Adunarea Generală a ONU în calitate de șef al statului.
Klaus Iohannis, declarații de la Adunarea Generală ONU
„România a acordat un sprijin puternic şi multidimensional Ucrainei şi poporului său şi ne-am angajat să îl menţinem atât timp cât va fi nevoie. În acelaşi timp, România îşi va continua sprijinul necondiţionat pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, a doua cea mai afectată ţară de acest război”, a adăugat Iohannis.
Primul om în stat a mai punctat faptul că „scecuritatea noastră nu este regională, ci globală”. Războiul din Ucraina și-a pus amprenta asupra națiunior și oamenilor din întreaga lume. De asemenea, președintele Iohannis a mai evidențiat faptul că statul român a avut un rol crucial în exportul cerealelor ucrainene prin porturile de la Dunăre și Marea Neagră.
„Un conflict pe termen lung este inacceptabil şi trebuie să rămânem ferm pe poziţie. Ucraina are nevoie de sprijinul hotărât al tuturor statelor membre ale ONU, determinate să respecte dreptul internaţional şi Carta ONU. România sprijină pe deplin Iniţiativa de Pace a Preşedintelui Zelenski: este singura abordare care poate asigura o pace justă şi durabilă şi este în deplin acord cu Carta ONU şi cu dreptul internaţional”, a mai spus Iohannis în discursul său de la Adunarea ONU, potrivit Agerpres.