În perioada 18-23 septembrie are loc, la New York, cea de-a 78-a întâlnire din cadrul Organizației Națiunilor Unite. În cadrul acesteia participă și președintele României, Klaus Iohannis.
În discursul acestuia, președintele țării noastră preciza faptul că România sprijină necondiționat Ucraina și Republica Moldova. Acesta a vorbit în cadrul întâlnirii, în fața oficialilor din statele membre ONU.
„România este vecinul direct al războiului continuu de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Și am acționat, cu toată energia noastră, pentru a contribui substanțial la securitatea și stabilitatea regionale și internaționale. Acest război a demonstrat că Marea Neagră necesită mai multă atenție la nivel global, fiind de importanță strategică pentru securitatea transatlantică.
De asemenea, România susține un multilateralism mai eficient. Alături de parteneri globali care împărtășesc aceeași viziune, în lupta pentru libertate și democrație.
Încă din prima zi a războiului, România a acționat în deplină solidaritate cu curajosul popor ucrainean”, este mesajul pe care l-a transmis Klaus Iohannis, conform stirileprotv.ro