Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că România va continua discuțiile politice pentru aderarea la Schengen și a declarat că în următoarele săptămâni va efectua o vizită în Bulgaria pentru discuții, precum și pentru a transmite un semnal că cele două țări sunt pregătite să adere la spațiul de liberă circulație.
„Noi vom continua discuţiile politice pe toate palierele, pe absolut toate palierele, şi sunt optimist că vom găsi soluţii pentru această problemă Schengen, dar n-aş vrea să ne legăm de o anumită dată. Repet, pentru mine, pentru România şi pentru români, este important să intrăm în spaţiul Schengen. Nu vreau să legăm discuţia de o anumită dată, fiindcă, am văzut şi în decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele ţin de foarte multe considerente, europene ar trebui. Din păcate, însă, ţin şi de chestiuni de politică internă în unele state membre. Asta este un lucru pe care nu-l consider bun, dar nu poate fi ignorat. Deci, continuăm discuţiile şi sunt optimist”, a declarat președintele înainte de a participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European.
Iohannis a precizat că România va face demersuri comune cu Bulgaria pentru aderarea la Schengen. „Am discutat această chestiune cu preşedintele Rumen Radev şi da, vom face şi acţiuni comune. Şi eu voi merge în Bulgaria în următoarele săptămâni pentru discuţii, dar şi pentru a da un semnal că noi suntem pregătiţi”, a transmis preşedintele.
Bulgaria se teme că România va adera singură la Schengen
Bulgaria pare să fie foarte îngrijorată de faptul că România va intra singură în spațiul Schengen și că va întări, în loc să elimine, controalele la frontierele dintre cele două țări. În cadrul unei videoconferințe, premierul bulgar Galab Donev i-a spus ieri omologului său, Nicolae Ciuca că „Ar trebui să ne concentrăm pe modul în care să gestionăm mai eficient frontierele externe ale UE, nu pe refacerea frontierelor interne, ceea ce subminează Schengen.”
„Este în interesul nostru reciproc să ne unim eforturile pentru a ne asigura sprijinul tuturor statelor membre”, a remarcat Gulub Donev, subliniind importanța unei acțiuni consecvente și sincronizate din partea Bulgariei și a României pentru a duce la bun sfârșit acest proces. Cei doi prim-miniștri au fost unanimi în privința faptului că aderarea Bulgariei și a României va contribui la o funcționare mai bună a spațiului Schengen, va asigura o cooperare economică mai puternică, și, de asemenea, va permite protecție mai eficientă a frontierelor externe, se arată într-un comunicat al guvernului de la Sofia.
Guvernul român, care a primit recent asigurări din partea Olandei că, spre deosebire de Bulgaria, are deja aprobarea de la Haga pentru a adera la Schengen, a omis însă să noteze în comunicatul său despre discuții îngrijorarea Bulgariei, care riscă să înăsprească controalele la frontierele dintre cele două țări, în loc să le elimine, așa cum ar trebui să se întâmple după intrarea în Schengen.
Nicolae Ciuca s-a arătat mai interesat de contribuția Bulgariei la menținerea navigabilității pe tot parcursul anului pe Dunăre. „Premierul Ciucă a încurajat partea bulgară să finalizeze procedurile interne necesare pentru aprobarea și implementarea proiectului european FAST Danube, care, prin dragarea Dunării, va asigura condiții favorabile pentru navigație indiferent de anotimp”, se arată în comunicatul țării noastre, citat de agenția de presă bulgară Sega.
Prim-ministrul Donev a confirmat angajamentul Bulgariei pentru implementarea cu succes a proiectului și a subliniat importanța acestuia nu numai pentru dezvoltarea cooperării bilaterale, ci și pentru oportunitățile pe care le poate aduce întregii regiuni. Potrivit prim-ministrului Dove Donev, este important ca Bulgaria și România să colaboreze în mod activ și accelerat pentru implementarea acestui proiect, precum și pentru construirea unui al treilea pod pe râu. Nicolae Ciuca s-a pronunțat și el în favoarea unui al treilea pod între cele două țări.