Infofinanciar > Lumea la zi > Kremlin: Ambițiile Ucrainei în ceea ce privește NATO rămân o amenințare pentru Rusia. Zelenski continuă drumul către UE
Lumea la zi

Kremlin: Ambițiile Ucrainei în ceea ce privește NATO rămân o amenințare pentru Rusia. Zelenski continuă drumul către UE

Kremlin: Ambițiile Ucrainei în ceea ce privește NATO rămân o amenințare pentru Rusia. Zelenski continuă drumul către UE
zelenski putin sursa foto maiasandu.md

Kremlinul a declarat miercuri că ambițiile actuale ale Ucrainei de a adera la alianța militară occidentală NATO reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei și a subliniat necesitatea ca Moscova trebuie să continue ceea ce ei numesc  „operațiunea militară specială” în Ucraina.

Într-o teleconferință cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că ideea ca Ucraina să adere la NATO reprezintă „principala amenințare” la adresa Rusiei, care „subliniază relevanța și necesitatea urgentă de a ne asigura securitatea și interesele naționale”.  Înainte ca Rusia să trimită zeci de mii de soldați în Ucraina în februarie, Moscova cerea garanții juridice că Ucraina nu va fi niciodată admisă în alianța militară,  relatează Reuters.

În timp ce Rusia s-ar putea retrage în nord-estul Ucrainei, guvernul de la Kiev a semnalat încă o dată că, dincolo de războiul actual, caută garanții de securitate pe termen lung din partea aliaților occidentali, în timp ce așteaptă să adere la NATO.

Aceste garanții ar include transferuri substanțiale de arme, pregătire militară și angajamente de apărare obligatorii – o extindere formalizată a sprijinului pe timp de război pe care Ucraina îl primește acum.

Ucraina este tot mai aproape de aderarea la NATO și UE

Un raport comandat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski  – co-autorat de fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen și de șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrey Yermak – a fost prezentat marți la Kiev, confrom CBC.ca.

Scopul, se spune în raport, este de a împiedica Rusia să mai invadeze vreodată. Președintele rus Vladimir Putin a folosit aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO ca pretext pentru a declanșa invazia din iarna trecută. Noul raport nu lasă la o parte, în mod evident, ambițiile țării de a adera la NATO – alianța militară occidentală ai cărei membri se angajează să trateze un atac asupra unui membru ca pe un atac asupra tuturor.

„Atât aderarea la NATO, cât și la UE vor consolida securitatea Ucrainei pe termen lung”, se arată în raport. „Garanțiile prezentate astăzi nu subminează în niciun fel aceste obiective, ci vor asigura că Ucraina are ceea ce are nevoie pentru a se apăra în orice circumstanță”.

Uniunea Europeană a pus Ucraina pe calea aderării la începutul acestui an. NATO a semnalat în urmă cu 14 ani că este interesată să facă din Ucraina un membru, dar a spus în anii care au trecut de atunci că țara nu a îndeplinit toate criteriile. În timp ce aderarea Ucrainei la alianță continuă să fie dezbătută, raportul recomandă crearea a ceea ce numește Tratatul de securitate de la Kiev.

Potrivit raportului, tratatul ar implica un grup de bază de aliați care „și-ar lua angajamente clare de a sprijini forțele armate ale Ucrainei, în timp ce un grup mai larg ar oferi garanții nemilitare construite în jurul unor mecanisme de sancțiuni”.

Raportul definește acest grup de bază de aliați ca fiind SUA, Marea Britanie, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia și Turcia, alături de țările nordice, baltice și din Europa Centrală – cu alte cuvinte, cea mai mare parte a NATO. Guvernul lui Zelenski cerea garanții de securitate din partea aliaților în perioada premergătoare invaziei din iarna trecută. La un moment dat, în timpul primăverii, el a dat de înțeles că țara ar putea fi dispusă să renunțe la ideea de a adera la NATO.

Într-o declarație, Yermak a declarat că pasul intermediar al unui tratat este necesar pentru a asigura securitatea viitoare a Ucrainei, deoarece sprijinul improvizat pe parcursul războiului nu este un model sustenabil. „Cu ajutorul aliaților, Ucraina rezistă cu succes acestui atac”, a adăugat el.

„Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că deseori deciziile au trebuit să fie luate ad-hoc, iar dezvoltarea mecanismelor pentru această asistență a necesitat mult timp, care lipsește întotdeauna în război și care se cumpără cu durere, sânge și vieți.”