Infofinanciar > Lumea la zi > Kremlinul cere negocieri între Vladimir Putin și Joe Biden. Care sunt condițiile impuse de Rusia?
Lumea la zi

Kremlinul cere negocieri între Vladimir Putin și Joe Biden. Care sunt condițiile impuse de Rusia?

Vladimir Putin și Dmitri Peskov - sursa foto - gandul.ro
sursa foto - gandul.ro

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că negocierile dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Joe Biden vor putea avea loc doar dacă Statele Unite ar fi dispuse să asculte îngrijorările Rusiei.

Dmitri Peskov a spus că singura cale prin care Rusia și Statele Unite ar putea negocia ar fi dacă americanii ar ,,asculta îngrijorările” Kremlinului. Rușii cred că este nevoie ca discuțiile privind garanțiile de securitate să fie puse la punct, doar în contextul în care Statele Unite vor da crezare rușilor.

„Aceasta este, de fapt, dorința ca Statele Unite să se întoarcă la situația din decembrie-ianuarie și să se întrebe: oferta Rusiei nu ni ne potrivește, dar poate ar merita să ne așezăm la masa negocierilor?”a semnalat Dmitri Peskov.

Joe Biden și Vladimir Putin

La începutul lunii octombrie, Vladimir Putin a declarat că nu este necesară o discuție între el și Joe Biden, având în vedere că nu există un fundament pentru negocieri. ,,Deocamndată nu există o platformă pentru niciun fel de negocieri” a afirmat președintele rus.

Joe Biden s-a declarat deschis în permanență discuțiilor cu liderul din Rusia. Președintele Statelor Unite nu a exclus o întâlnire cu dictatorul rus, Vladimir Putin, la summit-ul G20 din noiembrie, care va avea loc în Bali, Indonezia. „Rămâne de văzut”, ar fi menționat președintele american.

Totuși, Joe Biden este „sigur” că va avea o întâlnire cu dictatorul chinez, Xi Jinping, dacă acesta va veni la reuniunea din Bali.

Se așteaptă ca Jinping și Putin să se regăsească pe lista absenților de la summit-ului G20. Amândoi au motive pentru care să nu participe la reuniune. Invadarea Ucrainei a făcut ca Rusia să dispară de pe scena internațională, iar criza de Covid-19 din China a făcut ca liderul țării să-și limiteze deplasările în străinătate.

Oferta din partea rușilor

În decembrie 2021, Ministrul rus de Externe a expus o schiță a acordului garanțiilor de securitate așteptate de Moscova de la SUA și NATO. Printre mai multe puncte, proiectul prevedea ca alianța nord-atlantică să nu se extindă spre est și să nu accepte aderarea Ucrainei. De asemenea, erau subliniate restricții privind desfășurarea de arme ofensive, în mod special arme nucleare.

Deși au avut loc mai multe discuții, un acord clar a refuzat să apară.

În ianuarie 2022, SUA și NATO au trimis Rusiei un răspuns scris la propunerile Moscovei: Occidentul nu face nicio concesie de principii pentru Rusia și a indicat direcția pentru negocieri viitoare. După începerea războiului în Ucraina, dialogul între părți nu a mai fost reluat, după cum informează digi24.ro.