Ministerul britanic al Apărării a declarat duminică că există o posibilitate reală ca Rusia să nu mai finanțeze activitățile gurpului de mercenari Wagner.
Ministerul Apărării a precizat într-un buletin zilnic că statul rus a acționat împotriva unor alte interese de afaceri ale proprietarului Wagner, Evgheni Prigojin, după ce acesta a condus o revoltă eșuată împotriva conducerii armatei ruse în luna iunie.
„Dacă statul rus nu mai plătește Wagner, al doilea cel mai plauzibil plătitor sunt autoritățile belaruse”, a declarat acesta, adăugând că acest lucru ar însemna o scurgere de resurse pentru Belarus. Ministerul a precizat că Grupul Wagner se îndreaptă spre reducerea și reconfigurarea activității pentru a economisi cheltuielile cu salariile personalului într-o perioadă de presiune financiară.
Cine este gruparea Wagner?
Grupul Wagner este cunoscut ca armata privată a lui Vladimir Putin, implicată, de-a lungul timpului în conflicte din Ucraina, Siria şi în zona Africii. Grup Wagner este considerat a fi cea mai mare companie militară privată din lume.
Ideea creării unei armate de mercenari în Rusia a apărut după războiul din Afganistan, care a cauzat pierderi mari Armatei Roşii. Suferinţele familiilor care şi-au pierdut fii şi soţi în război au avut un impact major asupra societăţii ruse. O armată privată avea avantajul că pierderile acesteia nu intrau în statisticile oficiale, scrie Rador.
Primul indiciu că liderii din Rusia doreau înfiinţarea unei forţe militare private, datează din anul 2012. În acel an, în aprilie preşedintele Vladimir Putin a declarat că o astfel de forţă „este un instrument pentru realizarea intereselor naţionale fără implicarea directă a statului”. La acea vreme se lua în calcul legalizarea societăţilor comerciale militare, însă acest proiect a eşuat din cauza opoziţiei armatei şi a serviciilor secrete, care se temeau să-şi piardă poziţiile sale de monopol. În aceste condiţii s-a decis ca Grupul Wagner să acţioneze clandestin, în felul acesta neputând fi deranjat de sistemul judiciar controlat politic, dar totuşi entitatea nu poate deveni independentă de deciziile de la Kremlin.
Fondatorul și comandantul militar al Grupului Wagner este Dmitri Utkin, un fost ofițer rus de informații militare (GRU), al cărui nume de cod era „Wagner”.
Dmitri Utkin este fost locotenent colonel, de 51 de ani, decorat cândva de Putin și ar fi responsabil pentru operațiunile din Ucraina. Utkin este acuzat de crime extrajudiciare, inclusiv că ar fi ordonat ca un dezertor sirian să fie torturat până la moarte și execuția să fie filmată, potrivit RFI care citează The Moscow Times.