Infofinanciar > Lumea la zi > Kremlinul nu întrevede nicio șansă de negocieri în Ucraina! „Delegația ucraineană a dispărut de pe radar”
Lumea la zi

Kremlinul nu întrevede nicio șansă de negocieri în Ucraina! „Delegația ucraineană a dispărut de pe radar”

Kremlinul nu întrevede nicio șansă de negocieri în Ucraina! „Delegația ucraineană a dispărut de pe radar”
FOTO: realitatea.net

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, infirmă zvonurile conform cărora în viitorul apropiat ar putea exista o întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelensky și omologul său rus Vladimir Putin, conform agenției de presă Reuters.

Oficialul rus, printr-o conferință telefonică pe care a susținut-o în fața reporterilor, dezminte zvonurile potrivit cărora țările implicate în conflictul din Ucraina ar fi gata să se așeze la masa tratativelor, conform hotnews.ro.

Peskov: „Delegația ucraineană a dispărut de pe radar”

Însă, purtătorul de cuvânt de la Kremlin nu a infirmat total aceste zvonuri, dar a clarificat anumite aspecte ce țin de tratativele de pace. Aceste negocieri sunt operate de delegația fiecărui stat în parte, iar Dmitri Peskov afirma despre oficialii ucrainieni că au părăsit spațiul tratativelor.

„Delegația ucraineană a dispărut de pe radar, nu există niciun proces de negociere acum”, a declarat luni Peskov.

În continuarea conferinței, purtătorul de cuvânt rus afirmă, în legătură cu o posibilă întâlnire dintre cei doi șefi de Stat:

„În ceea ce privește o întâlnire între președinții Putin și Zelenski, aceasta este posibilă doar după ce ambele delegații și-au făcut toate temele. Acest lucru lipsește, deci nu există premisele necesare pentru o întâlnire.”

Președintele Turciei forțează medierea păcii dintre Kiev și Moscova

Primul pas în reluarea negocierilor de pace dintre cele două administrații de la Moscova și de la Kiev a fost inițiat de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

„În ciuda dificultăților, îmi mențin și convingerea fermă că această criza va fi rezolvată la masa negocierilor”, a spus Erdogan, referindu-se la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, relatează Kyiv Independent citând presa turcă.

Reamintim faptul că sâmbătă, președintele Turciei și omologul său rus au avut o întrevedere la Soci, moment în care Erdogan i-a propus lui Putin să reia trativele cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky.

La întoarcerea de la Soci, președintele turc a răspuns întrebărilor venite din partea jurnaliștilor și a făcut o retrospectivă a situației din Ucraina.

Printre reluarea transportului de cereale pe cale maritime, Erdogan a făcut și câteva precizări care au vizat schimbul de mărfuri dintre cele două state, cu precădere cel de gaze. Acesta a transmis faptul că livrările de gaze efectuate de Rusia Turciei vor fi achitate în ruble.

„Un aspect pozitiv al vizitei noastre la Soci este acordul nostru cu dl Putin privind rubla. Dacă Dumnezeu permite, schimburile noastre în ruble vor asigura beneficii Turciei şi Rusiei”, a declarat şeful statului turc reporterilor aflați la bordul zborului său de întoarcere de la Soci (Rusia), de pe malul Mării Negre.

Astfel, politicienii din ambele tabere și-au exprimat favorul pentru extinderea acordului de la Istanbul, care să fie supus exportului și produse din metale. O asemenea decizie ar mai relaxa tensiunile financiare resimțite de ambele state.

Producătorii ruși de metale ar putea beneficia de o reintroducere a produselor pe piețele financiare, după un embargo care ar putea să dureze mai mult de patru luni.