Aprovizionați cu puțin mai mult decât borșul clasic al bunicii, luptătorii ucraineni se confruntă cu „Țestoasele Ninja” rusești înarmate cu RPG-uri, tehnologie chineză și noi tactici dictate de la Kremlin.
Rușii nu sunt niște luptători atât de proști precum mass-media occidentală tinde să îi prezinte, au declarat doi soldați ucraineni recent întorși de pe front într-o misiune de aprovizionare la Kiev.
„Nu este adevărat că rușii luptă prost”, au declarat ei pentru Kyiv Post, sub rezerva anonimatului. „Ei luptă bine – totul depinde de unitate și de armele pe care le au… Unii dintre luptătorii wagnerieni au arme atât de avansate încât nu le-am mai văzut niciodată, nici măcar în poze”.
Luptele din jurul Bakhmut și Kreminna au scăzut în intensitate, au raportat soldații, în timp ce ofensivele rusești continuă să se intensifice în zona din jurul localității Vuhledar.
În condițiile în care guvernul a impus o interdicție asupra tuturor relatărilor media de pe linia frontului, Kyiv Post a intervievat doi militari ai Forțelor Armate Ucrainene care luptau în sectorul Donețk, în apropiere de Lyman, a căror companie se află temporar la Kiev pentru a fi echipată și se va întoarce în curând în luptă. Soldații au raportat o scădere a intensității atacurilor rusești și o îmbunătățire a echipării armatei ruse cu logistică chineză.
Împiedicați la rândul lor de muniția din ce în ce mai puțină și de echipamentul sub așteptări – „Am alergat prin zona de debarcare în haine de blană, iar băieții din Lviv râdeau de noi”, și-au amintit ei – soldații au luat un moment pentru a discuta despre tacticile în schimbare ale comandamentului militar rus, despre fapte generoase, dar uneori înșelătoare, cu civilii din spatele liniilor inamice și despre ororile războiului în general.
„Este întotdeauna greu pe front”, au spus soldații. „Te obișnuiești să mănânci în jurul cadavrelor rușilor. Ei încă zac acolo. Cel mai greu este atunci când ne târâm băieții înapoi morți, când capul și coloana vertebrală sunt separate. Ăsta e cel mai greu lucru”.
A scăzut intensitatea atacurilor rusești?
Depinde de locul despre care vorbim. Lângă Vuhledar, atacurile continuă, dar lângă Kreminna este mai liniște, și chiar am recucerit un sat de acolo, pe care rușii îl luaseră. Lângă Bakhmut, a devenit mai ușor. Rușii stăteau acolo la o distanță de 30 de metri.
Tacticile lor se schimbă. Învață. În urmă cu câteva luni, au încercat cu infanteria, acum folosesc mai multe echipamente, iar în vară au distrus totul cu artileria; se pare că există o lipsă de obuze. Acum, dacă există lupte în oraș sau în pădure și există un loc unde să se ascundă, rușii folosesc infanteria.
Cine luptă din partea rușilor, armata regulată sau PWC Wagner?
Există unități ale armatei ruse și luptători Wagner, care sunt diferiți de armată.
Este evident că sunt prizonieri?
Luptătorii Wagner sunt diferiți. Ceea ce am văzut – la început, mi s-a părut suprarealist – purtau salopete negre, exact ca Țestoasele Ninja, cu două RPG-uri încrucișate în spatele lor. Nu sunt doar deținuți acolo. Există și soldați profesioniști care rezolvă anumite sarcini. Cu toate acestea, chiar și acești luptători vor cu toții să se predea și să trăiască. Unii dintre luptătorii Wagner au arme atât de avansate încât nu le-am mai văzut niciodată, nici măcar în poze.
În apropiere, unitatea a înhățat câțiva dintre oamenii lui Wagner. Se spune că toți sunt tatuați.
Ați luat și dvs. prizonieri? I-ați întrebat ceva?
Da, am făcut-o. I-am întrebat: „De ce ați venit? Cine v-a invitat?” La fel cum ne întreabă și ei pe noi. De obicei, răspund că este vorba de bani. Spun ce vreți, dar eu nu am văzut un mare eroism acolo.
Diferența dintre ucraineni și ruși este că noi putem decide cum vom lupta ca pluton, în timp ce rușii urmează ordinele de sus și încearcă să le îndeplinească. Chiar dacă există deja cadavre, lor nu le pasă. Ei pot folosi echipamentul cu moderație, dar nu văd lipsă de oameni.
Și nu este adevărat că luptă prost. Ei luptă bine – totul depinde de unitate și de armele pe care le au.
Noi nu eram în armată înainte de începerea războiului pe scară largă. Pe 26 februarie, ne-am alăturat apărării teritoriale din Kiev împreună cu tot cartierul nostru. Am luat parte la luptele de lângă Kiev, de lângă Pușca Voditsa și în zona din jurul aeroportului Hostomel. Aveam două mitraliere Maxim, dintre care una nu funcționa, pentru întregul batalion (aproximativ 1000 de soldați), și aveam o mitralieră Degtyarev (circa 1937) pentru unitate (aproximativ 100 de soldați).
Apoi am fost transferați în armată. În brigada noastră, avem bunici în vârstă de 50 de ani, iar restul „paralimpici”, cum îi numim noi, toți cu o condiție fizică limitată, care practic cădeau din cauza unui atac de cord chiar la începutul unei ofensive.
De asemenea, ca să fiu sincer, nu înțeleg de ce sunt trimiși pe front copii la vârsta de 18 ani. Nu se pot descurca. Poate că sunt capabili să ducă un atac, dar le este greu să aștepte și să aibă răbdare.
Câte ore petreci pe front?
Nu putem părăsi poziția mai mult de o zi. De exemplu, a avut loc o contraofensivă pe Lioșan, regiunea Donețk. Am capturat două sate și am stat cât am putut de mult timp, împingându-i pe ruși înapoi șase kilometri la Kreminna, regiunea Luhansk.
Care a fost cea mai grea parte?
Nici măcar nu știu. Întotdeauna este greu pe front. Te obișnuiești să mănânci în jurul cadavrelor rușilor. Încă zac acolo. Cel mai greu este atunci când ne târâm băieții înapoi seara morți, când capul și coloana vertebrală sunt separate – ăsta e cel mai greu lucru.
Aveți mulți morți și răniți?
Pierderile noastre sunt puțin peste 30 la sută, ceea ce nu este atât de mult, dar variază. De exemplu, un batalion din Lviv – băieții care au luptat alături de noi, băieți buni, deștepți – ei bine, 40 la sută dintre ei au rămas. Am fost doar norocoși, pentru că dacă nu ne-ar fi ajutat în ultima bătălie să luăm răniții de pe câmpul de luptă, am fi avut același număr de morți.
Eram bine hrăniți, dar uniformele erau principala problemă. Acolo, pe poziții, fie iei foc, fie te prinzi de ceva și îl rupi sau îl murdărești. Nu arătam cu nimic mai bine decât rușii – toți cei de acolo sunt ca niște boschetari.
Credeți că războiul va dura mult?
Da, dar vom câștiga oricum. Avem nevoie de arme. În primul rând, artilerie și muniție. Tancurile sunt secundare. Ne lipsesc vehiculele blindate.
A fost o situație în care luam cu asalt un sat, iar un localnic a venit în fugă, strigând că fiul său de 15 ani a fost rănit. Băieții l-au aruncat pe băiat într-un Zhiguli (o mașină sovietică veche). Aveam doar acel Zhiguli, am condus pe drumul de evacuare, l-am dus pe băiat la spital, iar la întoarcere am lovit o mină rusească. Prietenul meu și comandantul plutonului meu, ambii în vârstă de 24 de ani, au fost uciși. L-au salvat pe acest băiat cu prețul propriilor vieți, iar apoi tatăl său a vorbit la televiziunea rusă despre atrocitățile comise de soldații ucraineni.
Îi susțin localnicii pe ruși?
Se întâmplă. Trebuie să fii atent tot timpul. Odată, am capturat un grup subversiv rusesc, în care comandantul grupului era o fată de 15 ani, iar aceștia au ucis mulți dintre băieții noștri. Dar unii localnici ne susțin, și ne dau și ultimele lor provizii. Era o bătrână acolo. Doi dintre fiii ei au fost uciși de ruși în război. Ea ne aducea borș în fiecare zi. Ne facem griji dacă este bine, pentru că acel teritoriu este acum sub ocupație rusească.
