La Doha, în Qatar, urmează să fie reluate negocierile indirecte între Israel și gruparea Hamas. Ele sunt mediate de Qatar, Arabia Saudită și Statele Unite.
O delegație israeliană de lucru a plecat la Doha, capitala Qatarului pentru continuarea convorbirilor pe marginea eliberării ostaticilor. Delegația este compusă din experți, dar nu și din liderii ei – șeful Mossadului și șeful Serviciului de Securitate Generală. Surse implicate în tratative au subliniat că există un progres lent al contactelor. Dar nu și un salt calitativ al acestora. În paralel, familiile ostaticilor și suporteri ai tratativelor cu organizația Hamas s-au adunat în fața locuinței din Ierusalim a premierului Netanyahu. El s-a externat ieri din spital, după operația de prostată.
Departe de a fi fost înfrânte definitiv, așa cum promitea șeful guvernului israelian, Hamas atacă zilnic cu rachete aşezări evreiești din sudul Israelului. Astăzi, o astfel de rachetă a fost lansată în direcția unui elicopter de luptă, dar a fost interceptată de sistemul antirachetă Cupola de fier.
Publicat in categoriile: Lumea la zi
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter