Criza energetică cu care se confruntă Europa la momentul actual afectează din plin țările dependente de livrările de gaze rusești, care au fost limitate sau chiar întrerupte, pe fondul conflictului militar dintre Rusia și Ucraina.
Una dintre țările puternic afectate este Republica Moldova, care se confruntă cu posibilitatea de a rămâne fără aprovizionarea cu gaze naturale, în urma deciziei companiei rusești Gazprom de a opri o parte a livrărilor, în ciuda contractelor semnate cu guvernul de la Chișinu.
În paralel cu măsurile pe care autoritățile le propun pentru atenuarea efectelor crizei energetice, cetățenii au început să ia problema în propriile mâini, să caute alternative și să își facă provizii, în cazul întreruperii alimentării cu gaze.
Vremuri disperate, măsuri disperate
Locuitorii din Republica Moldova, speriați că ar putea rămâne fără lumină și căldură în această iarnă, au decis să își facă provizii de lumânări, lanterne, candele și lămpi cu gaz. Comercianții din Chișinău spun că prețurile acestor mărfuri a crescut în ultima perioadă cu aproape 20%, potrivit Antena3.
Unii cetățeni sunt mai optimiști că vor trece peste această perioadă critică, așa cum au făcut-o și în timpul crizei energetice de la sfârșitul anilor 1990.
„Sunt profesoară de limba romana și veneau elevii cu caietele pline de ceară de lumânări, trebuia să așteptăm. Foarte greu ne-a fost, dar am supraviețuit. Nu economiseam noi, economisea statul, pentru că ne stingea lumina, două trei ore era lumină, iar în rest întuneric. Ne-am conformat, și așa am trăit”, a afirmat o profesoară din Republica Moldova.
Republica Moldova se confruntă cu un deficit de surse de energie, cu atât mai mult în contextul în care centrala de la Cuciurgan și-a redus considerabil livrările de curent în partea dreaptă a Nistrului, din cauza micșorării volumelor de gaz de către Gazprom.
Gazprom a redus cu 30% livrările de gaze pentru Republica Moldova, iar centrala de la Cuciurgan, cu care statul are un contract de aprovizionare, va sista 70% din necesarul de energie electrică pe fondul tensiunilor politice din Ucraina. Centrala de la Cuciurgan asigură doar 38% din necesarul de energie al Chișinăului.
Autoritățile moldovene caută soluții pentru atenuarea crizei
„Gazprom spune că este un partener serios, dar partenerii serioși nu se comportă așa cum se comportă cu Moldova. Nu înțeleg care sunt motivele Gazprom pentru a întrerupe furnizarea de gaze. Noi avem un contract și suntem gata să plătim pentru gaz, spune Andrei Spînu, vicepremierul din Republica Moldova.
„Republica Moldova se confruntă, în această perioadă, cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți”, a declarat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
Aceasta a solicitat Guvernului să întreprindă o analiză extensivă a situației energetice, a impactului creșterii prețurilor asupra consumatorilor casnici și a cerut tuturor instituțiilor publice să se implice în găsirea de soluții pentru aplanarea efectelor crizei asupra populației.