Infofinanciar > Info > La mare cu bani puțini! S-a dat startul programului „Litoralul pentru toți”
Info

La mare cu bani puțini! S-a dat startul programului „Litoralul pentru toți”

La mare cu bani puțini! S-a dat startul programului „Litoralul pentru toți”
Sursa foto: arhiva companiei

Din data de 1 septembrie a acestui an românii se vor putea bucura de vacanțe la mare cu bani puțini. Mai exact, ei pot beneficia de programul „Litoralul pentru toți”.

Programul a debutat duminică, 1 septembrie. Acesta se va derula pe tot parcursul lunii septembrie. Prețurile vor fi reduse și cu până la 70% comparativ cu cele din vârf de sezon.

Prețuri mai mici pe litoral

„Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social «Litoralul pentru toţi», desfăşurat între 01-30 septembrie 2024.

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, preţuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

An de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, sunt informațiile transmise de reprezentanții FPTR.

Peste 6.000 de locuri de cazare

După cum au mai precizat reprezentanții FPTR, în acest an, în program s-au înscris mai mult de 57 de unități de cazare. Acestea se regăsesc în toate stațiunile de pe litoralul românesc. Numărul locurilor de cazare puse la dispoziție trec de 6.000. Un alt lucru evidențiat de reprezentanții FPTR este că se așteaptă ca mai mult de 80 de hoteluri. În acest fel se va trece de 8.000 de locuri de cazare.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile.

Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie şi relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc.

Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toţi românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care preţurile sunt foarte avantajoase. Şi în această ediţie, am colaborat cu numeroşi parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii şi condiţii de cazare.

Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc şi, în acelaşi timp, să aducem satisfacţie şi zâmbete pe feţele românilor”, a explicat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

A 45-a ediție

Programul anual „Litoralul pentru toți” se desfășoară pentru a 45-a oară. În 2024, turiștii se pot bucura de o vacanță la mare cu numai 38 de lei pe noapte, cazare la un hotel din Eforie Nord de două stele.

În Mamaia, prețurile sunt puțin mai mari. La un hotel de trei stele, cazarea pentru o noapte pentru o cameră dublă este de 77 de lei. În stațiunile care se află în sudul litoralului, la un hotel de trei stele, prețurile încep de la 60 de lei. Aceste pachete se pot achita și cu carduri de vacanță, informează dailybusiness.ro