Infofinanciar > Info > La pensie cu cinci ani mai devreme, fără probleme! Detalii din noua Lege
Info

La pensie cu cinci ani mai devreme, fără probleme! Detalii din noua Lege

pensie pensionare (sursă foto: capital.ro)
sursă foto: capital.ro

Chiar dacă e discută de luni bune despre noua Lege a Pensiilor din România, se pare că nu chiar toate detaliile sunt știute de către cetățeni. S-a discutat foarte mult despre majorare, despre noua formulă de calcul a pensiilor, însă există mult mai multe amănunte în această nouă Lege. Aceasta va intra în aplicare de la data de 1 septembrie 2024.

Printre aceste amănunte despre nu s-a discutat la fel de mult este momentul în care un angajat poate ieși la pensie. Astfel, potrivit reglementărilor din noua Lege a Pensiilor, există o serie de puncte suplimentare. Este vorba despre puncte care se pot adăuga la calcularea pensiilor. Iar aceste puncte pot fi asimilate pentru studii, stagiu militar, dar și cele care încurajează natalitatea, precum concediul de maternitate sau paternitate.

O pensie mai mare

„Este important că românii să ştie că, dacă muncești mai mult, primești mai mult, dacă ai venituri contributive mai mari, câștigi o pensie mai mare”, spune ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. Oficialul de la Palatul Victoria a transmis mai multe informații despre ceea ce cuprinde noua Lege a Pensiilor. Potrivit acesteia, este vorba despre un proiect guvernamental pe termen lung, cu impact asupra sistemului și economiei în general din țara noastră.

„La peste 25 de ani stagiu cotizare, vei avea pensie mare, dacă veniturile declarate sunt mai mari, vei avea o pensie mai mare, este foarte important că pensionarii și salariații să știe asta, nouă lege a pensiilor este și despre mine, copiii noștri, nouă lege a pensiilor vine cu puncte suplimentare pentru cine muncește mai mult, puncte asimilate pentru studii și încurajează natalitatea, concediul de maternitate sau paternitatea, care este stagiu contributiv”, a mai declarat Simona Bucura-Oprescu.

La pensie cu cinci ani mai repede

De asemenea, un alt detaliu mai puțin cunoscut de către români face referire la faptul că, în unele cazuri, un cetățean se poate pensiona la vârsta de 60 de ani. Adică cu până la 5 ani mai devreme decât ar trebui. Iar acest lucru se poate realiza chiar fără niciun fel de penalizare. Este vorba despre acei români care, până la vârsta de 60 de ani, au deja 40 de ani de cotizație.

Chiar dacă poate părea ceva greu de îndeplinit, nu puțini sunt cei care au ales să se angajeze chiar după absolvirea liceului sau chiar mai devreme. Așadar, foarte mulți români se vor putea pensiona la vârsta de 60 de ani. „Noua lege a pensiilor vine cu reducere vârstă pensionare pentru femei. Pentru fiecare copil născut și crescut, eu ca mama beneficiez de reducere la vârstă de pensionare cu 6 luni, doi copii cu un an și așa mai departe până la 7 copii”, mai spune ministrul Muncii.

„În ce privește pensia anticipată, este important că românii să știe că, pentru un stagiu contributiv de 40 de ani, se pot pensiona cu 5 ani mai devreme. Dacă ești bărbat și ieși la 65 de ani, te poți pensiona la 60 de ani dacă ai stagiu de 40 de ani”, a mai spus ministrul Simona Bucură-Oprescu, citată de playtech.ro.