Ministrul Dezvoltării a precizat că România va avea prima hartă a riscului seismic pentru fiecare localitate din țară. Această hartă va fi interactivă și va ajuta autoritățile locale să acceseze fonduri în vederea consolidării clădirilor încadrate în clasa cu risc seismic.
Cu toate acestea, și locuitorii vor fi mult mai informați cu privire la zona în care se află. Ministrul Dezvoltării a mai precizat că Bucureștiul se află „printre primele 10 capitale la expunere de risc seismic la nivel mondial”.
Prima hartă care detaliază riscul seismic în România
Întrebat despre harta ce detaliază riscul seismic în România, ministrul Cseke Attila a spus că săptămâna următoare proiectul va fi finalizat. Acesta a mai explicat că România dispune de o hartă cu riscurile seismice, dar aceasta este mai puțin cunoscută. Cu toate acestea, scopul principal al acestei hărți va fi de a informa toți locuitorii despre zona în care stau. De asemenea, cu ajutor acestei hărți, autoritățile locale vor fi mai responsabile și mai informate când vine vorba de zonele de risc.
„Cred că săptămâna viitoare finalizăm acest demers. De unde a pornit această idee? Noi avem o hartă cu riscurile seismice, respectiv cu zonele expuse și mai puțin expuse din România. Această hartă este cunoscută sau mai puțin cunoscută, dar nu a existat niciodată ca pe baza acestei hărți să avem o defalcare pe unități administrativ-teritoriale. Este important din două puncte de vedere. În primul rând pentru că noi toți, locuitorii țării, trebuie să știm în ce localitate stăm. Nu ca să ne speriem, ci pur și simplu ca să ne responsabilizăm cu toții, inclusiv autoritățile locale, evident. Doi. Va fi un mesaj foarte clar pentru autoritățile locale. Eu am vorbit în toate întâlnirile pe care le-am avut acum cu primarii”, a spus ministrul Dezvoltării.
Consolidarea clădirilor cu risc seismic
În ceea ce privește clădirile care trebuie consolidate la nivel național, numărul acestora este încă necunoscut. Astfel, evaluarea este încă în proces de finalizare. Cu toate acestea, există buget pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, dar există anumite criterii pentru a accesa aceste fonduri.
În acest context, asociațiile de proprietari pot solicita o expertiză pentru a vedea în ce categorie de risc seismic se încadrează respectiva clădire. Astfel, dacă sunt încadrate în risc seismic 1 sau 2, clădirile pot beneficia de programele de finanțare de la Ministerul Dezvoltării.
„Ei trebuie să facă expertizarea clădirii. Poate dura jumătate de an, dacă te preocupi și găsești specialistul. În momentul în care te-ai încadrat în risc seismic 1 sau 2, ești eligibil pentru programele de finanțare de la Ministerul Dezvoltării. 100% finanțare de la bugetul de stat. Pentru asta asociația de proprietari trebuie să ia legătură cu primăria localității respective. Astfel, trebuie să se facă o expertizare la risc seismic a blocului de locuințe. Dacă se încadrează aici și este într-o zonă expusă seismic de la 0,15 în sus, și de aceea e importantă harta și cu localitățile, pot să vină la finanțare la Ministerul Dezvoltării. Noi abia așteptăm. Avem prea puține contracte”, a explicat ministrul, potrivit digi24.