Infofinanciar > Info > Laptele, mai ieftin cu 20 % pe rafturile magazinelor de la 1 mai! Fermierii nemulțumiți amenință că vor intra în grevă
Info

Laptele, mai ieftin cu 20 % pe rafturile magazinelor de la 1 mai! Fermierii nemulțumiți amenință că vor intra în grevă

Laptele, mai ieftin cu 20 % pe rafturile magazinelor de la 1 mai! Fermierii nemulțumiți amenință că vor intra în grevă
sursa foto doc.ro

Situația actuală a inflației a adus creșteri semnificative de preț în cazul tuturor aspectelor vieții. Cea mai mare creștere a fost însă resimțită la nivelul alimentelor, care au atins în magazine prețuri record. Aceste sume pe care românii trebuie să le plătească pentru alimente de bază sunt extrem de mari, având în vedere salariul minim pe economie din România. Astfel, costul actual al vieții a trezit numeroase îngrijorări în rândul oamenilor, care se chinuie să supraviețuiască de la o zi la alta.

Așadar, nivelul de cumpărare al oamenilor a devenit din ce în ce mai scăzut, pentru că mulți români nu își permit să achiziționeze alimente de bază, care în conformitate cu o societate normală, ar trebui să fie accesibile oricărui individ. În această direcție, oficialii au luat decizia de a semna acorduri cu producători și comercianți, pentru a scădea prețurile în magazine. Un astfel de acord a fost încheiat cu scopul de a reduce costul laptelui, care acum se regăsește în magazine și la prețul de 10 lei pe litru. Aceste acțiuni au trezit nemulțumirea fermierilor, care au amenințat autoritățile că vor intra în grevă generală.

Laptele, cu 20% mai ieftin 

De la 1 mai, laptele este cu 20% mai ieftin. Prețurile din magazine la acest aliment nu vor mai fi atât de mari, iar românii își vor putea permite să achiziționeze alimentul, fără a se gândi la buget. Conform acordului voluntar dintre procesatori și retaileri, dacă prețul la raft este mai mare de 7 lei pe litru pentru o perioadă de șase luni, aceștia vor împărți cotul reducerii la jumătate. Având în vedere că prețul laptelui și al produselor lactate a crescut cu peste 30% în ultimul an, consumatorii au așteptat cu răbdare această măsură.

Acest acord a fost discutat în urma protestelor fermierilor, care au ieșit în stradă și au vărsat o cantitate mare de lapte pe asfalt, în idee de a transmite un mesaj oficialilor. Aceste proteste au la bază faptul că fermierii sunt nemulțumiți de cererea extrem de mică de pe piața de lactate, astfel producția lor rămânând nevândută. Cu scopul de a accelera vânzarea, autoritățile au luat în calcul acest tip de acord voluntar.

Conform directorului unei asociații de crescători de vaci, Ionuț Lupu, aceste măsuri sunt nesemnificative și nu vor avea impactul sperat, deoarece laptele de consum reprezintă doar 14% din producția totală. „La nivel național, într-un an, se comercializează aprox. 1,21 milioane de tone de lapte și produse lactate. Dintre acestea, doar 170.000 de tone, adică 14%, este reprezentat de laptele de consum. Restul este lapte care merge spre procesare pentru unt, cașcaval, iaurturi și brânzeturi. Din aceste 170.000 de tone, vorbim de +/- 5% din laptele național care va fi impactat de această decizie.” a declarat directorul asociației.

Fermierii nemulțumiți

Conform acestui reprezentant al industriei, această inițiativă de a reduce prețul laptelui este pusă tot pe spatele fermierilor, care au cel mai mult de suferit. Crescătorii de animale au venit cu variante care ar putea aduce o îmbunătățire a situației actuale, prin includerea laptelui în cadrul anumitor instituții.

„După toate semnalele de alarmă către Ministerul Agriculturii, după toate acele întâlniri, efectul a fost pus tot pe umerii fermierilor. Tot ei au fost cei care au trebuit să plătească factura acestui voluntariat. Suntem extrem de nemulțumiți de modul în care au evoluat discuțiile, însă, din păcate, vedem că nici acum nu se știu modalitățile prin care putem trage mai mult lapte din piață, ducându-l spre unt pentru școli, lapte pentru școli, unt pentru căminele de bătrâni sau pentru penitenciare. Am cerut o serie de măsuri la care fermierii ar trebui să ia parte și reprezentanții Guvernului și Min. Agriculturii să ne prezinte o listă de instituții care ar putea să absoarbă laptele nostru.” a declarat Ionuț Lupu, conform Digi24 .