Infofinanciar > Lumea la zi > Lavrov despre cazul bărbaților condamnați la moarte: „Au comis crime în Donețk!”
Lumea la zi

Lavrov despre cazul bărbaților condamnați la moarte: „Au comis crime în Donețk!”

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov
sursa foto - hotnews.ro

Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, susține despre cei doi britanici și un marocan, care au fost condamnați la moarte în Donețk că „au comis crime” pe teritoriul ocupat de cele două state fictive inventate de Rusia, conform Reuters.

Britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner, în vârstă de 28 de ani și 48 de ani, plus marocanul Saaudun Brahim au fost judecați și condamnați la moarte. Instanță care nu este recunoscută la nivel internațional. Acești trei oameni sunt acuzați că ar fi mercenari, însă familiile celor doi britanici spun că aceștia făceau parte din armata Ucrainei.

Ambii britanici sunt membri ai forțelor armate ale Ucrainei, iar Marea Britanie a precizat clar că sunt prizonieri de război și, prin urmare, nu ar trebui să fie urmăriți penal pentru participarea la ostilități.

La acest moment, procesele pe care le menționați se desfășoară pe baza legislației Republicii Populare Donețk, pentru că infracțiunile în cauză au fost comise pe teritoriul DPR”, a spus ministrul de externe al lui Putin, Serghei Lavrov.

Teritoriul așa-zisei Republici Populare Donețk este recunoscut de lumea civilizată ca fiind parte a Ucrainei. Ea este recunoscută, împreună cu Republica Populară Luhansk, doar de Rusia și de celelalte cvasi-state inventate de Rusia pe teritoriile altor țări.

Miercuri, agenția de știri de stat RIA Novosti a difuzat imagini cu bărbații care au pledat „vinovat” la acuzațiile care li se aduc, printre care se numără și terorismul, comiterea unei infracțiuni ca parte a unui grup criminal și preluarea sau păstrarea forțată a puterii.

Oficialii pro-ruși au susținut că acțiunile bărbaților „au dus la moartea și rănirea civililor, precum și la deteriorarea infrastructurii civile și sociale”.

Un oficial pro-Rusia din Donețk a declarat că, deși bărbații au pledat vinovați, au primit pedeapsa cu moartea din cauza „principiului principal și de neclintit – justiția”. Procesul a fost închis și doar mici fragmente din proceduri au fost făcute publice prin intermediul presei pro-Kremlin.

Un oficial a declarat că bărbații vor avea la dispoziție o lună pentru a face apel împotriva sentinței și, în cazul în care apelul va fi acceptat, aceștia ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea pe viață sau de 25 de ani în loc de pedeapsa cu moartea.

Se crede că Rusia se folosește de acest proces în parte pentru a pune presiune asupra Marii Britanii și ar putea căuta un schimb de prizonieri pentru soldații ruși condamnați pentru crimă și alte crime de război în timpul invaziei rusești în Ucraina. Există un moratoriu asupra pedepsei cu moartea în Rusia, dar nu și în teritoriul pe care îl ocupă în estul Ucrainei.