Infofinanciar > Lumea la zi > Lavrov: „Nu-i poţi forţa pe alţii să ne iubească”. Rusia a anunțat că diplomații săi se vor retrage din Occident
Lumea la zi

Lavrov: „Nu-i poţi forţa pe alţii să ne iubească”. Rusia a anunțat că diplomații săi se vor retrage din Occident

Lavrov: „Nu-i poţi forţa pe alţii să ne iubească”. Rusia a anunțat că diplomații săi se vor retrage din Occident
Sursa foto: Aleph News

Lavrov susține că Rusia „nu vede niciun sens” în menținerea prezenței diplomatice în Occident, susținând că Moscova își concentrează politica spre Asia și Africa. Motivul invocat de acesta a fost „condițiile inumane” în care sunt nevoiți să lucreze oficialii de la Moscova în țările din Occident.

„Nu există niciun sens şi nicio dorinţă, desigur, să menţinem aceeaşi prezenţă în ţările occidentale”, a declarat Lavrov, în timpul unei întâlniri cu diplomaţii Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

Rusia își sistează relațiile cu Occidentul

Lavrov s-a plâns că „Diplomaţii ruşi lucrează acolo (n.r. în Occident) în condiţii ce pot fi cu greu calificate drept umane, li se creează mereu probleme, ameninţări care avansează constant”. El a menționat că oficialii rușii nu mai au ce face în Europa. în condițiile în care aceasta „a decis să se închidă în faţa noastră, să-şi suspende orice cooperare economică” cu Moscova, a continuat şeful diplomaţiei ruse. Ce poţi face? Nu-i poţi forţa pe alţii să ne iubească”, a mai spus Lavrov.

Însă, „ţările lumii a treia, atât în Asia, cât şi în Africa, au nevoie, dimpotrivă, de o atenţie suplimentară. Rusia are multe proiecte acolo, în special comerciale, care cer un acompaniament diplomatic” a adăugat el, potrivit Agerpres. „În aceste condiţii, vom plasa desigur centrul de gravitaţie în ţările care sunt gata să lucreze în condiţii de egalitate şi să coopereze cu noi pe o bază reciproc avantajoasă”, a conchis Lavrov.

De la începutul acțiunii rusești în Ucraina, la 24 februarie, diverse națiuni occidentale, inclusiv SUA, Franța, Germania, Italia, Spania și Austria, au expulzat în număr mare ambasadorii ruși. Aceste expulzări au venit ocazional cu acuzații de spionaj. Numeroși diplomați occidentali au fost deja îndepărtați din Rusia, iar Moscova s-a angajat să urmărească fiecare dintre aceste acțiuni.

Duma de stat nu mai transmite ședințele de plen

Declarațiile lui Lavrov vine în contextul în care Duma de Stat a Rusiei și-a încetat definitiv transmisiunile live a ședințelor plenare. Motivul invocat de camera secundară a Parlamentului rus a fost acela că vor să protejeze informațiile sensibile de inamicul său Ucraina. „Acele chestiuni care necesită o discuție sensibilă într-un cerc profesional restrâns nu ar trebui să fie proprietatea inamicului nostru”, a declarat Vladimir Vasiliev, șeful fracțiunii dominante Rusia Unită, pentru canalul de știri militare Zvezda TV, potrivit Mediafax.

Andrei Svintsov, un deputat rus, a menționat că „Deputații pun întrebări și primesc răspunsuri destul de sincere. Înțelegem că pot exista unele informații sensibile din partea reprezentanților guvernului, din partea deputaților”, a declarat el , potrivit sursei citate.