Infofinanciar > Lumea la zi > Lavrov: UE şi NATO ticluiesc un război împotriva Rusiei. Ucrainenii se retrag din Severodonețk
Lumea la zi

Lavrov: UE şi NATO ticluiesc un război împotriva Rusiei. Ucrainenii se retrag din Severodonețk

Lavrov: UE şi NATO ticluiesc un război împotriva Rusiei. Ucrainenii se retrag din Severodonețk
Foto: capital.ro

În opinia ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, Uniunea Europeană şi NATO se pregătesc intens pentru a purta război împotriva Rusiei.

„Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a UE va dispărea cumva sau se va schimba în viitorul previzibil şi – ca să fiu sincer – pe termen lung”, a declarat el în cadrul unei vizite în Azerbaidjan.

Recusul la istorie

Lavrov a dat și un exemplu istoric: Germania nazistă sub Adolf Hitler și a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică. Probabil că se gândea la România și Italia, parte importantă a puterilor Axei în ofensiva spre Est.

„Acum UE, împreună cu NATO, creează împreună o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi în cele din urmă un război cu Federaţia Rusă. Vom urmări toate aceste lucruri îndeaproape”, a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

Despre decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare, Lavrov a spus că acest lucru nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia pentru că, spre deosebire de NATO, UE nu este o alianţă militară.

Trupele ucrainene se retrag din Severodoneţk

Trupele ucrainene se retrag din Severodoneţk şi astfel îşi recunosc epuizarea în faţa ofensivei trupelor ruse, scrie France Presse. Era de așteptat ca ploaia de proiectile ruseşti va sfârşi prin a uza armata ucrainenă.

″Unităţile ucrainene sunt epuizate, însângerate. Ele au înregistrat pierderi teribile, cu batalioane întregi complet neutralizate, au existat unităţi compuse din 300-400 de soldaţi din care acum mai sunt apţi de luptă doar vreo 20”, a declarat un ofiţer superior francez care a vorbit cu condiţia anonimatului.

″Cei care vin ca întăriri ştiu că merg în infern. Asistăm probabil la o fază de basculare a uzurii morale″. adaugă ofiţerul francez.

Tactici și tactici

Pierderea Severodoneţkului, evoluţie fundamentală din punct de vedere tactic pentru controlul regiunii Donbas, relevă deopotrivă un eşec al Kievului şi un raport de forţe militare complicat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ″aproape că nu mai are oameni pentru a susţine războiul”, spunea politologul rus pro-Kremlin Serghei Markov. ″NATO poate trimite enorm de multe arme. Dar NATO se teme să trimită soldaţi”, a adăugat acesta, anticipând atunci o ”cădere″ rapidă a armatei ucrainene la Severodoneţk.

Cucerirea acestui oraş este ″o victorie pentru propaganda rusă”, spune și un analist al societăţii britanice de securitate Janes, care temperează însă importanţa strategică a înaintării ruseşti.

″Ruşii pot avansa atât timp cât sunt acoperiţi de focul artileriei lor. Altfel, pentru ei este foarte periculos″⁣ să încerce să înainteze, consideră la rândul său Alexander Grinberg, analist la Jerusalem Institute for Security and Strategy (JISS), amintind că armata rusă încearcă să evite contactul direct cu inamicul.