Infofinanciar > Info > Legăturile cu Ankara devin mai strânse! Ședința comună a guvernelor României și Tuciei este „un mare pas înainte”
Info

Legăturile cu Ankara devin mai strânse! Ședința comună a guvernelor României și Tuciei este „un mare pas înainte”

România și Turcia
Sursa foto: arhiva companiei

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că prima ședință comună a guvernelor României și Turciei reprezintă un progres semnificativ. Este primul pas care va apropia și mai mult cele două state pe plan strategic, economic și social.

„Cu siguranţă, astăzi asistăm la cel mai important moment în relaţia dintre România şi Turcia de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre în 2011. Şi spun acest lucru, pentru că prin formalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt am putut, practic, să organizăm prima şedinţă comună de guvern dintre România şi Turcia. Este un mare pas înainte. Un pas care va apropia şi mai mult statele şi naţiunile noastre. Atât în plan strategic, cât şi economic şi social. Şi aici aş vrea să îl felicit pe domnul preşedinte Erdogan pentru această iniţiativă!”, a declarat Marcel Ciolacu.

Un alt lucru pe care l-a mai evidențiat premierul a fost că se simte onorat ca țara noastră să primească locul pe care îl merită. În acest fel, România este recunoscută oficial ca „o ţară de interes principal” pentru Turcia, informează agerpres.ro