Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat ajunge în Parlamentul de la Londra marţi. Prin ea se dorește interzicerea vânzării de tutun pentru generaţia născută după 2009. Și interzicerea fumatului în anumite spaţii în aer liber.
Potrivit ministrului britanic al Sănătăţii, Wes Streeting, este vorba despre „o lege revoluţionară în materie de sănătate publică”.
Ea va permite „salvarea a mii de vieţi şi protejarea NHS”, serviciul public de sănătate din Regatul Unit, a afirmat el.
Dacă textul legislativ va fi votat, atunci persoanele născute după 2009 nu vor mai putea cumpăra niciodată legal ţigarete. Va fi „prima generaţie fără fumat din ţara noastră”, a declarat ministrul britanic pentru postul de televiziune Sky News.
Guvernul laburist, ajuns la putere în luna iulie, a reluat astfel o propunere ce a fost prezentată de conservatori în aprilie. Însă convocarea alegerilor legislative la începutul lunii iulie a oprit examinarea legii în Parlament.
Laburiştii vor să interzică fumatul în zone exterioare, cum ar fi spaţiile de joacă pentru copii, precum şi lângă şcoli şi spitale.
În schimb, fumatul nu va fi interzis în grădinile barurilor, în exteriorul restaurantelor sau al stadioanelor.