Locul de muncă și programul încărcat pot solicita foarte mult timp din viața unui angajat. Astfel, oamenii nu mai petrec atât de mult timp acasă, fiind mereu pe drumuri, la birou sau în alte locuri, în funcție de cerințele job-ului. La acest moment, munca remote este un subiect extrem de discutat de angajatori. Din ce în ce mai mulți oameni doresc să lucreze de la distanță, în confortul propriei locuințe. Acest comportament al angajaților provine din pandemie, când au fost nevoiți să lucreze de acasă și au înțeles beneficiile muncii de la distanță.
Astfel, mai ales în cazul celor care au copii, munca de acasă duce la mai mult timp petrecut cu familia și te scapă de câteva ore pierdute pe drum în trafic. Se pare că staul oferă salariaților care au copii anumite beneficii.
O nouă lege pentru salariați
Statul are în vedere oferirea unui sprijin destinat angajaților cu copii, ce au vârsta de până la 11 ani. Oficialii doresc să le ofere mai mult timp de stat acasă, pentru a putea sta cu cei mici. Astfel, o nouă lege a fost promulgată în această direcție. Angajații care au copii pot beneficia de 4 zile de telemuncă lunar. Părinții vor putea lucra de acasă, atâta timp cât domeniul de activitate permite lucrul de la distanță. Așadar, președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea ce are ca scop completarea Codului Muncii. Această lege prevede că salariații care întrețin copii cu vârsta de până la 11 ani, vor beneficia de 4 zile de telemuncă pe lună.
Pentru a putea beneficia de acest nou drept oferit de lege părinților, aceștia trebuie să realizeze o cerere ce va fi înmânată angajatorului. Dar, excepție de la această regulă sunt persoanele care desfășoare anumite activități, ce nu pot fi realizate de la distanță sau în alte condiții decât cele oferite de angajator. „La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, stipulează actul normativ.
Toate mijloacele necesare
Legea vine în ajutorul părinților care doresc să petreacă mai mult timp acasă cu copilul lor. Dar, în cazul în care cel mic are doi reprezentanți legali, aceștia nu vor putea să își ia aceste zile de lucru la distanță în același timp. Așadar, în situația în care ambii părinți sau aparținători legali sunt salariați, în momentul depunerii cererii de muncă la distanță, potrivit legii, trebuie scrisă și o declarație pe proprie răspundere care să ateste faptul că celălalt părinte nu a solicitat concomitent desfășurarea activității de acasă, în aceeași perioadă.
Această nouă lege, ce vine în sprijinul părinților care au copii mici, are și anumite condiții. Pentru ca cererea de muncă acasă să poată fi aprobată, salariatul care își va desfășura munca de acasă trebuie să demonstreze faptul că dispune de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuţiilor, în conformitate cu fișa postului, potrivit TVR .