Infofinanciar > Info > Legea nu ține deloc cu șoferii români! Cea mai strictă din întreaga Europă
Info

Legea nu ține deloc cu șoferii români! Cea mai strictă din întreaga Europă

amenda cod rutier fanatik.ro
Sursa foto: fanatik.ro

Nu ar trebui să existe niciun șofer care să nu știe de existența acestei legi. Legislația din România cu privire la limita de alcoolemie pentru șoferi este una dintre cele mai stricte care există în Europa. Acest lucru face ca, oricine conduce și depășește limitele care sunt specificate în lege, să se poată alege cu deschiderea unui dosar penal, sau, în cel mai rău caz, cu închisoarea.

Din cauza faptului că la noi în țară există un număr foarte mare de accidente rutiere, autoritățile române au introdus legi mult mai stricte cu privire la șoferii care se află la volan sub influența băuturilor alcoolice. Legea care se aplică la noi în țară în acest sens este printre cele mai stricte din Europa. Mai exact, orice conducător auto care se întâmplă să conducă sub infleunța alcoolului va fi prins, pedeapsa pe care acesta o va primi nu va fi una indulgentă. Dacă se întâmplă ca alcoolemia să fie peste limita de 0,80g/l alcool, pur în sânge, adică peste 0,40 mg/l alcool pur în sânge, atunci conducătorului autor i se poate deschide un dosar penal și poate fi chiar condamnat la închisoare.

Ce riscă șoferii care consumă alcool

Sancțiunile, pe care șoferii care consumă alcool atunci când se urcă la volan și sunt prinși le primesc, nu sunt unele fixe, ci variază în funcție de cantitatea de alcool consumată.

În cazul celor care nu au întrecut măsura și au consumat doar o cantitate mică de alcool, aceștia se pot alege cu amenzi, dar și cu o suspendare a carnetului. În cazul în care concentrația de alcool din sângele șoferului care a fost prins este cuprinsă între 0,01 și 0,40 mg/l în aerul expirat, acesta va primi o amendă contravențională, dar se va alege și cu permisul suspendat pe o perioadă de 90 de zile, conform Ordonanței de Urgență 195/2002. Valoarea aceste sancțiuni este cuprinsă între 9 și 20 de puncte, ceea ce duce la o amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 de lei.

Dacă starea de ebrietate a șoferului este una crescută, atunci acesta se va mai alege doar cu o amendă și cu permisul suspendat, ci pedeapsa va fi una mai aspră. Mai concret, acestuia i se poate deschide un dosar penal, sau, în unele cazuri, poate fi chiar condamnat la închisoare.

„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, este sancțiunea de la punctul 1, ART 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002. În cazul în care reprezentanții legii consideră de cuviință, șoferul inculpat poate petrece un an după gratii, sau, în funcție de situație, mai mult.

Prelevarea probelor

Dacă șoferul care a fost prins refuză să realizeze testul cu aparatul etilotest, sau să ofere probe de sânge, atunci pedeapsa va fi una mult mai mare.

„Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul […] de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”, este menționat în textul ordonanței de urgență nr 195/2002, conform cancan.ro