Infofinanciar > Info > Legea pensiilor intră marți la vot final în Senat! Liderul grupului USR: „Este o ofensă modul în care Marcel Ciolacu tratează problema”
Info

Legea pensiilor intră marți la vot final în Senat! Liderul grupului USR: „Este o ofensă modul în care Marcel Ciolacu tratează problema”

Legea pensiilor intră marți la vot final în Senat! Liderul grupului USR: „Este o ofensă modul în care Marcel Ciolacu tratează problema”
sursă foto: hotnews.ro

Proiectul care prevede legea pensiilor inițiat de guvernul Ciolacu va fi dezbătut marți dimineață în comisiile de specialitate, iar marți la ora 17.00 va intra la vot în Senat. Urmează Camera Deputaților pentru dezbateri și votul final.

Legea inițiată de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu (PSD) prevede creștere cu 40% a bugetului pentru pensii. O creștere despre care analiștii au spus că este nesustenabilă, mai ales că România este deja în procedură de deficit bugetar.

Tanczos Barna, fost ministru al Mediului și chestor al Senatului, a declarat pentru G4Media că ”este inacceptabil ca o lege atât de importantă să treacă atât de repede de camera superioară a Parlamentului, e inacceptabil ca o asemenea lege să nu fie dezbătută suficient”.

Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, a declarat pentru G4Media că ”este o ofensă modul în care Marcel Ciolacu și guvernul PSD-PNL au ales să tranșeze problema sistemului de pensii in România. Acesta nu este o lege pe care să o expediezi de pe o zi pe alta, considerând că Parlamentul este doar o mașinuță de vot. Ciolacu a început să aibă reflexele unui mic dictator care forțează legi prin Parlament, dă bani din fondul de rezervă al guvernului după cum ii place și cum ii dictează interesele electorale, ale lui si ale PSD. Este șocant să vezi cum PNL s-a așezat cuminte la remorca PSD și nu mai există. Ciucă a transformat acest partid într-un pluton care ia poziția de drepți și execută toti cei-i cere Ciolacu, de fiecare dată”.

Legea pensiilor pentru toată lumea

Majorarea pensiilor de anul viitor arată că unii dintre pensionari vor avea pensia mărită și cu 87%. Ministrul Muncii susține că nicio pensie nu va scădea.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a referit la cazul unui pensioner cu indemnizație minimă socială de 1.125 lei.

Potrivit calculelor de la Ministerul Muncii, dacă această persoană are o vechime în muncă de 35 de ani, va primi majorare de 87%, aproape dublu.

„Este foarte important de spus că pe simulările noastre, pe o situație în care aveam un pensionar în indemnizație minimă socială care astăzi primea 1.125 lei, de anul viitor pentru o vechime în muncă de 35 de ani, creșterea va fi de 87%, deci aproape se dublează pensia. Este un plus de 1.900 lei”, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.