Infofinanciar > Info > Legea pensiilor, pe ultima sută de metri! Când vor afla seniorii ce se întâmplă cu veniturile lor
Info

Legea pensiilor, pe ultima sută de metri! Când vor afla seniorii ce se întâmplă cu veniturile lor

Legea pensiilor, pe ultima sută de metri! Când vor afla seniorii ce se întâmplă cu veniturile lor
sursă foto: stiridinsurse.ro

La sfârșitul acestei luni trebuie finalizată și prezentată noua Legea Pensiilor, iar ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi se află acum pe ultima sută de metri. Această lege trebuie de  data aceasta să intre în vigoare până când trimestrul I al anului 2023 se termină, adică ziua de 31 martie. Acest termmen trebuie acum respectat pentru că face parte din reglementările prezăvute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

„Spus aşa, tăiate, e aşa… prea direct. Vor fi recalculate acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii. Absolut toate. Cu precizarea clară că nu se va atinge nimeni de partea de contributivitate”, a declarat, în prima zi a acestei luni, ministrul Marius-Constantin Budăi în cadrul unei emisiuni televizate.

De ce trebuie respectat acest termen limită

În ceea ce privește noua Lege a Pensiilor, trebuie respectat un anume termen limită, adică 31 martie, asta pentru a respecta reglementările prevăzute prin PNRR. „Noul sistem de pensii va prevedea plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut. Parametrii concreți ai pensiei minime vor fi definitivați în faza elaborării propunerii de politică publică, având în vedere sustenabilitatea financiară a sistemului și nevoia menținerii pensionarilor peste pragul de sărăcie”, se menționează în PNRR.

„Acordarea pensiei minime va fi condiționată de testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei. Va fi realizată o nouă lege a pensiilor publice, care va fi aprobată în Parlament astfel încât să intre în vigoare în trimestrul I al anului 2023 (Q1 2023) și va înlocui legislația actuală”, se mai precizează planul întocmit de oficialii români.

În plus, „noua lege a pensiilor va asigura sustenabilitatea fiscală a sistemului de pensii, precum și echitatea, respectarea principiului contributivității, caracterul adecvat al pensiilor mici/minime/sociale și înlocuirea dispozițiilor Legii nr. 127/2019 (inclusiv cele referitoare la perioada de contribuție fixă de 25 ani)”. Prin urmare, Legea nr. 127/2019 va fi cât de curând înlocuită cu noua Lege a Pensiilor.

La se referă reforma pensiilor

Potrivit celor de la bugetul.ro, principalele realizări urmărite acum de către Guvern prin această reformă a pensiilor sunt:

1) Asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar prin includerea în noua legislație a unui mecanism de indexare a pensiilor clar și corelat cu realitățile economice. Noul mecanism va avea la bază indicatori reali și predictibili, care să genereze încredere în sistem concomitent cu asigurarea unei predictibilități reale a evoluției pensiilor publice.

2) Cheltuielile cu pensiile se vor concentra pe creșterea mai mare a pensiilor mici și se vor menține ca pondere în valoarea totală a PIB-ului, astfel încât indicatorul de sustenabilitate pe termen mediu și lung să nu indice un risc ridicat

3) Întărirea principiului contributivității astfel încât cuantumul pensiei să reflecte activitatea profesională și contribuția la sistemul public de pensii, în raport de veniturile realizate de asigurat.

4) Asigurarea recalculării, conform noului cadru legal, a aproximativ 5 milioane de dosare de pensii, din format electronic şi/sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii.

5) Digitalizarea CNPP și a structurilor teritoriale pentru automatizarea și simplificarea interacțiunii digitale cu beneficiarii, dar și pentru creșterea ritmului de procesare a solicitărilor în vederea îmbunătățirii serviciilor oferite.

6) Digitalizarea funcționării sistemului de pensii private și diversificarea investițiilor din pilonul II de pensii.