Infofinanciar > Info > Legumele românești ajung pe rafturile magazinelor mari, însă fermierii încă nu sunt mulțumiți! Guvernul a găsit o nouă soluție
Info

Legumele românești ajung pe rafturile magazinelor mari, însă fermierii încă nu sunt mulțumiți! Guvernul a găsit o nouă soluție

Legumele românești ajung pe rafturile magazinelor mari, însă fermierii încă nu sunt mulțumiți! Guvernul a găsit o nouă soluție
Sursa foto: dreamstime.com

Deși legumele românești de la producătorii autohtoni au fost anunțate că vor ajunge pe rafturile magazinelor mari, fermierii nu par a fi foarte mulțumiți. Guvernul pare însă a fi găsit o soluție astfel încât roșiile și castraveții românești să ajungă la timp în magazine astfel încât să fie bune pentru consum. 

Primul pas în acest sens a fost luat de către casa de Comerț Unirea, care va prelua marfă de la producătorii români și o vor livra în hipermarketuri. Potrivit Ministrului Agriculturii, primele legume livrate spre marile magazine au ajuns pe rafturi la începutul acestui weekend. 

Prima cooperativă care a făcut parte din programul de livrare al produselor leguminoase este din județul Olt. Distribuirea cu produse autohtone a început de pe data de 13 mai, sâmbătă. 

Casa Unirea, refuzată de către comercianți 

„În momentul de faţă, livrăm dovlecel, castravete şi varză. Noi încercăm să facem cât mai multe curse pe săptămână către ei. Acum să vedem ce comenzi vor fi din partea magazinelor”, a declarat Iliuţă Fulga, reprezentantul cooperativei din Olt 

Reprezentantul cooperativei a spus că este încântat de tranzacția realizată, și susține că a câștigat cu 10% mai mult decât ar fi câștigat prin vânzarea produselor în piața. 

„Urmează ca în cursul săptămânii viitoare să primim nişte cantităţi estimative de produse iar în imediata perioadă să avem o întâlnire cu retailerii pentru a stabili un grafic de livrare a produselor”, a declarat Mariana Cotoi, director Casa de Comerţ Unirea. 

Astfel, în decursul săptămânii viitoare, agricultorii i-au invitat la minister pe reprezentanții celor opt dintre cele 50 de cooperative din România. Patru vor fi din Olt, una din Dolj, una din Vâlcea, una din Teleorman și una din Galați. 

„Matca este cel mai mare bazin legumicol al ţării noastre. Am vrea să colaborăm, ca românii să mănânce legume româneşti. Dacă am fi contactaţi, cu drag colaborăm şi vom da către Casa Unirii legume”, a declarat Marin Gheorghe, primarul comunei. 

„Ştim de Casa Unirea. Deocamdată noi nu am fost contactaţi”, a declarat Florinel Ciocan – preşedinte cooperativă agricolă Matca. „Se impun anumite condiţii. Marfa trebuie să fie ambalată în diferite cantităţi, etichetată. Preţul pe care ni-l ofereau, nu acoperea cheltuielile”, a adăugat acesta. 

Guvernul asigură că lucrurile vor fi mai simple 

„Nu aceasta este soluţia, să avem un nou samsar cu acte. Statul s-a văzut de fiecare dată că nu este un bun manager. Am mai avut o experienţă cu Casa de Comerț Unirea acum vreo doi, trei ani de zile. S-au cheltuit atunci 20 de milioane de euro şi nu s-a văzut eficienţa, acum sunt 100 de milioane de euro. Casa de Comerț Unirea nu are logistică, potrivit B1TV.

Pentru a colecta, sorta şi ambala avem nevoie de depozit, avem nevoie de autorizaţii şi așa mai departe. Casa de Comerț Unirea, ca să fiu mai scurt şi mai direct va fi un proiect eşuat şi cea mai mare catastrofă a statului român din punct de vedere al investiţiilor în agricultură”, a declarat Ion Păunel, reprezentant asociaţie fermieri Olt.