Infofinanciar > Info > Leul câștigă teren în fața euro! BNR a anunțat noul curs
Info

Leul câștigă teren în fața euro! BNR a anunțat noul curs

Leul câștigă teren în fața euro! BNR a anunțat noul curs
Credit imagine: infofinanciar.ro

Leul câștigă teren în lupta cu euro. BNR a anunțat o cotație de referință de 4,8793 pentru lei în raport cu euro. Practic aceste cifre semnifică o scădere de la 4,8849. Anunțul a fost făcut în data de 18 august.

La sfârşitul săptămânii trecute, pe 12 august, cursul de schimb a marcat prima zi în care a coborât sub 4,90 lei/euro, după 16 luni în care s-a situat peste acest prag.

În ultima perioadă, moneda naţională s-a înscris pe o tendinţă de apreciere în raport cu euro, cotaţia de joi consemnând un nivel apropiat de cel înregistrat în data de 4 martie 2021, când cotaţia de referinţă pentru lei în raport cu euro a fost de 4,8784, potrivit datelor agregate de BNR.

Un curs de schimb leu/euro mai mic, alături de nivelurile mult mai scăzute ale dobânzilor la creditele în euro comparativ cu cele la creditele în lei, stimulează creditarea în euro.

Tot joi, un dolar american era cotat la 4,8008 lei, faţă de 4,8018 miercuri.

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat astăzi la 7,97%, în scădere de la 7,98% cât a fost cotat miercuri.

Paritate între euro și dolar

În urmă cu aproximativ o lună, euro a scăzut față de dolar și a ajuns acum 1 la 1. Paritatea dintre cele două monede vine după ce, în ultimele 14 luni, euro și-a pierdut aproape 20% din valoare față de dolarul american, potrivit sursei.

Când economia americană s-a prăbușit în timpul crizei financiare mondiale din 2008, un euro valora de aproximativ 1,6 ori mai mult decât dolarul american.

În istoria sa relativ scurtă de două decenii, euro este a doua cea mai căutată monedă din rezervele valutare globale, iar rulajul zilnic al raportului euro/dolar este cel mai mare dintre monedele de pe piața globală de 6,6 trilioane de dolari pe zi, potrivit publicației Reuters.