Infofinanciar > Info > Leul încheie săptămâna în forță! Moneda națională a crescut față de euro și dolar
Info

Leul încheie săptămâna în forță! Moneda națională a crescut față de euro și dolar

Leul încheie săptămâna în forță! Moneda națională a crescut față de euro și dolar
Sursă foto: România Liberă

Potrivit ultimelor date furnizate de Banca Națională a României (BNR), astăzi, moneda națională a reușit să crească atât în fața euro, cât și în fața dolarului american.

Astfel, pentru un euro, suma atribuită în lei este de 4,9350 lei, valoare aflată în scădere față de ziua precedentă, când aceasta era la 4,9416 lei. Așadar, între cele două cotații s-a constatat o diferență de 0,0066 bani.

În privința dolarului american, valoarea acestuia în lei este de 5,0743 lei, cotație de asemenea aflată în scădere față de ziua de joi, când aceasta se ridica la 5,0782. Între cele două cote este o distanță de 0,0039 bani, scrie Antena 3.

Aprecierea leului, o raritate

Potrivit profesorului de economie din cadrul ASE (Academia de Studii Economice), Cristian Păun, o evoluție pozitivă a leului românesc este una surprinzătoare în zilele noastre, având în vedere situația economică de la noi din țară, dar și crizele cu care se confruntă întreaga Europă.

„Zilele acestea vedem o evoluție a monedei naționale destul de surprinzătoare pentru cei mai mulți din piață: leul se apreciază puternic față de EUR și se depreciază față de CHF și USD. Este în regulă această evoluție? Are în spate ceva real sau este o altă evoluție artificială, cauzată de ultimele intervenții monetare în piață?

Puterea unei monede fiat este dictată întotdeauna de economia din spatele ei. Și de calitatea gurvenanței (monetare și fiscale). Evoluția și stabilitatea ei depinde de problemele structurale ale economiei și de modul în care sunt ele abordate de autoritățile fiscale și monetare.

Leul are în spate o economie cu multe probleme structuale care nu au cum să justifice o apreciere a leului, chiar și conjuncturală (pe termen scurt):

1. Deficitul comercial al României este unul enorm și în creștere atunci când economia accelerează (importuri mereu mai mari decât exporturile, diferența fiind de zeci de miliarde de EUR);

2. Deficitul de cont curent este și el enorm, mare parte provocat de deficitul comercial pe care îl include, dar și de deficitul pe partea de venituri și excedentul din transferurile unilaterale (firave, volatile și foarte incerte).

3. Intrările de valută sub formă de investiții străine sunt foarte firave și în scădere raportate la PIB. Contribuția capitalului străin la dezvoltarea României este mai degrabă marginală. Oferta de valută de la noile intrări de capital nu influențează în bine piața valutară;

4. Inflația la noi este dublă față de Zona Euro sau SUA. Conform teoriei parității puterilor de cumpărare (PPC), o teorie deja clasică, când prețurile tale accelerează mai mult decât cele ale țării cu a cărei monedă te compari, nu ai cum să ai apreciere;

5. Dobânzile la noi sunt, nominal, mai mari decât în Zona Euro sau SUA. Și în creștere accelerată. Real sunt mai mici. Vina o poartă inflația (dublă, cum spuneam) dar și riscul sistemic pe care îl avem (de 3-4 ori mai mare). Nu ai cum să ai apreciere a leului în acest context. La dobânzile mari contribuie și deficitul bugetar excesiv, pentru care statul se împrumută disperat și pe bandă rulantă (tocmai ce am sărit de 50% din PIB cu datoria publică).

Deci, natural, leul nu are cum să fie o monedă puternică sau o monedă care să se aprecieze. Economia din spatele lui are probleme mari care nu se pot rezolva peste noapte și care distorsionează nefavorabil raportul cerere – ofertă de valută din piață și, implicit, cursul de schimb.

Singurele explicații pe care le putem avea legată de această apreciere bruscă a leului țin de următoarele:

– Prin noile modificări de dobândă de intervenție a crescut semnificativ cererea pentru lichidități în lei, fapt pentru care băncile românești (filiale ale unora europene) au început să împrumute masiv EUR de la mamele lor pe care îi vând în piață contra leilor. E mai ieftin așa decât să împrumuți cu dobândă de referință sau dobândă interbancară mărite mult peste noapte;

– În paralel, putem avea și o intervenție a băncii centrale care să susțină și ea monetar (artificial) acest curs mai bun. Care avantajează clar guvernul și bugetul de stat, scuturat foarte tare de dobânzile mărite peste noapte (și local, și internațional). Din rezerva internațională poți susține pe termen scurt o astfel de evoluție.

În aceste condiții, putem spune foarte clar că ceea ce vedem astăzi pe piața valutară este ceva conjunctural și foarte artificial. Cu consecințe care pot fi destul de grave:

– Aprecierea artificială a leului încurajează importurile și descurajează exporturile (din Zona Euro și nu numai);

– Apreciere artificială a leului crește apetitul pentru finanțări în valută (mai ales pentru guvern), mai riscante și mai complicate pe termen lung;

– Aprecierea descurajează și mai mult investițiile străine noi: cu un leu puternic nu primești mulți lei din valuta pe care vrei să o aduci în piață pentru a face o investiție ”green field”.

Cel mai periculos efect rămâne cel legat de importuri, sectorul IMM fiind direct afectat și foarte rapid de această situație.”, a scris în postarea sa de pe Facebook Cristian Păun.