Infofinanciar > Lumea la zi > Liber la vizitat Noua Zeelandă! După doi ani de restricții, țara și-a redeschis complet granițele
Lumea la zi

Liber la vizitat Noua Zeelandă! După doi ani de restricții, țara și-a redeschis complet granițele

noua zeelanda
sursă foto: englishnewzealand.co.nz

După mai bine de doi ani de măsuri dure anti-COVID-19, Noua Zeelandă a anunțat ofocial că își va redeschide complet granițele. Aceste vești vin în sprijinul sistemului turistic din țară, grav afectat în această perioadă. Cu toate acestea, există anumite reguli pe care turiștii trebuie să le îndeplinească.

„Am primit mesaje optimiste de la operatorii de turism care sunt pregătiţi să primească vizitatori din întreaga lume”, a afirmat ministrul Stuart Nash, citat de hotnews.ro.

Turismul și învățământul turistic

Vizitatorii cu viză normală şi cu viză de student vor fi din nou acceptați de către autorităţile din Noua Zeelandă. Premierul de la Wellington, Jacinda Ardern, numește acest prim pas ca fiind un „moment enorm”, adăugând că face parte dintr-un „proces prudent”, scrie g4media.ro. De asemenea, și graniţa maritimă a ţării, un domeniu foarte important al economieineo-zeilandeze, s-a redeschis oficial. Navele de croazieră şi iahturile străine de agrement au permis acum să acosteze.

Ministrul Imigrării, Michael Wood, a declarat că vizele pentru studenţi, care au fost restricționate până acum, reprezintă un factor-cheie al țării. Înainte de pandemie, sectorul educaţiei internaţionale aducea în Noua Zeelandă câteva miliarde de dolari, a explicat Michael Wood. „Pe măsură ce primim cu căldură lumea înapoi pe ţărmurile noastre, este timpul perfect să prezentăm Noua Zeelandă lumii”, a spus oficialul.

Ce reguli sunt impuse pentru a intra în Noua Zeelandă

Celor care vor să ajungă în Noua Zeelaandă, indiferent de scop, li se va cere să se autotesteze pentru COVID-19 la sosire şi din nou în ziua a cincea a şederii lor. Cu toate acestea, majoritatea vizitatorilor vor trebui să aibă schema completă de vaccinare, dar de data aceasta nu vor mai fi aplicate condiţiile de carantină.

Pandemia acută din Noua Zeelandă

Noua Zeelandă a raportat de la începutul pandemiei și până în prezent, peste 1,6 milioane de cazuri de infectări cu COVID-19 şi aproximativ 1.400 de decese. Țara insulară a înregistrat una dintre cele mai mari rate raportate la numărul populației, în Noua Zeelandă fiind aproximativ cinci milioane de locuitori.

Până la sfârșitul anului trecut, răspunsul rapid al Guvernului la pandemie şi izolarea geografică na țării au menţinut-o, în mare măsură, în siguranţă până la sfârşitul anului trecut. Chiar recent, țara s-a confruntat cu un nivel record al ratei deceselor cauzate de COVID-19, asta pe fondul unui nou val de Omicron care a afectat în pricipiu populaţia în etate, notează Reuters, citat de adevarul.ro.