Infofinanciar > Info > Fără drept de libertate, dar cu drept la vot! Peste 17 de mii de români au votat din spatele gratiilor
Info

Fără drept de libertate, dar cu drept la vot! Peste 17 de mii de români au votat din spatele gratiilor

Fără drept de libertate, dar cu drept la vot! Peste 17 de mii de români au votat din spatele gratiilor
sursă foto: arhiva companiei

Ieri, 9 iunie, au avut loc alegeri în România. Cetățenii cu drept de vot au mers la urne pentru a alege primarii, membrii de consilii județene și viitorii europarlamentari.

Echipa de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu un anunț important duminică seară, 9 iunie. Aceasta a declarat faptul că din cele 22.358 persoane private de libertate, din spatele gratiilor, dar cu drept de vot, un număr de 19.088 persoane şi-au exprimat intenţia de a vota. Iar dintre aceștia, 17.728 au și votat efectiv.

Dintre ei, 1.238 au votat şi pentru alegerile locale, căci se aflau într-un penitenciar din orașul unde aveau și reședință, scrie news.ro.