Infofinanciar > Info > Liberty lansează programul Graduates! Șansa absolvenților de facultate pentru un început de carieră
Info

Liberty lansează programul Graduates! Șansa absolvenților de facultate pentru un început de carieră

Sursă foto: LIBERTY Steel Group
sursă foto: LIBERTY Steel Group

LIBERTY Steel Group caută următoarea generație de lideri și specialiști prin lansarea primului său program GRADUATES dedicat absolvenților de facultate care își doresc o carieră în industria siderurgică și care vor să contribuie la planurile de decarbonizare ale companiei. Dezvoltat în România de Academia GREENSTEEL a LIBERTY Galați, programul GRADUATES va fi extins către alte companii europene ale grupului, inclusiv LIBERTY Ostrava în Republica Cehă și LIBERTY Czestochowa în Polonia.

În țara noastră, programul va dura 24 de luni și va reuni 30 de absolvenți ai universităților tehnice, cu scopul de a-i pregăti pentru viitoarele poziții de management în cadrul companiei și de a-i încuraja să contribuie la transformarea LIBERTY Galați într-o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030. Compania invită tinerii absolvenți din domeniile automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe să aplice pentru programul GRADUATES la LIBERTY Galați, un pilon strategic al economiei românești și un angajator important la nivel național.

Un început de carieră la Liberty

Tinerii angajați la LIBERTY Galați vor lucra într-un mediu provocator alături de mentorii și specialiștii companiei, vor participa la sesiuni de training și își vor dezvolta competențe esențiale pentru a deveni profesioniști de top.

Programul GRADUATES presupune doi ani de învățare, dezvoltare și performanță, perioadă în care tinerii vor lucra sub îndrumarea mentorilor LIBERTY și vor beneficia de programe de training dedicate.

Tinerii vor avea șansa să activeze în mai multe zone ale companiei pentru o cunoaștere integrată a activității și vor beneficia de oportunități de dezvoltare la nivel internațional. Programul este structurat în trei etape: o perioadă inițială de șase luni, în care vor învăța și își vor dezvolta abilitățile alături de mentorii LIBERTY; o perioadă de șase luni în care vor beneficia de sprijinul specialiștilor companiei, de pregătire și practică în poziții profesionale specifice și o perioadă de 12 luni în care se vor familiariza cu managementul performanței, traseul de carieră, evoluția în muncă, managementul echipei, feedback 360 și cursuri în cadrul Leadership Academy.

Mesajul Liberty pentru viitori angajați

Mihaela Vereș, Manager de Resurse Umane LIBERTY România, a declarat: „Mă bucur că lansăm acest program si considerăm că va fi cel mai bun din industrie pentru că va beneficia de întreaga experiență a grupului nostru. De aceea ne așteptăm să atragem cei mai buni absolvenți din universitățile tehnice care vor dori să își lanseze cariera aici, la LIBERTY Galați. Programul creat de echipa noastră din Galați oferă tinerilor absolvenți șansa de a se alătura uneia dintre cele mai mari companii din țară și de a învăța, de a se specializa și de a-și construi o carieră în companiile noastre din Europa. Invit toți absolvenții din domenii precum automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie și finanțe să se alăture planurilor noastre de transformare GREENSTEEL”.

„Este o perioadă extraordinară pentru tineri să se alăture unei companii siderurgice care depune eforturi pentru a se transforma și a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, utilizând tehnologii inovatoare, energie regenerabilă și noi forme de energie, precum hidrogenul. Suntem încântați să colaborăm cu noua generație de lideri care poate contribui cu idei și soluții inovatoare pentru a rezolva probleme reale, pe măsură ce industria face tranziția către un viitor cu emisii reduse de carbon. Veniți alături de compania noastră și contribuiți la construirea unui viitor mai curat și mai verde al industriei oțelului!”, spune Mihaela Vereș.

Implicație în educație

LIBERTY Steel Group se implică în educația noii generații pentru a crea viitorii lideri și specialiști în industria siderurgică. În acest an, Academia GREENSTEEL a LIBERTY Galați a lansat înscrierile pentru Școala de Vară, unul dintre cele mai importante programe de internship demarate de companie.

Școala de Vară, aflată la cea de-a douăsprezecea ediție, este dedicată studenților și absolvenților care, timp de două luni și jumătate, se implică în activitatea de producție a oțelului, învață despre companie și despre planurile de transformare GREENSTEEL. De asemenea, pentru a-și atinge obiectivele de perfecționare a echipei actuale din cadrul companiei și de a încuraja tinerii să se alăture industriei, LIBERTY Galați a lansat cursul „Descoperă GREENSTEEL”, care va continua în această toamnă cu un grup de studenți interesați să descopere tehnologiile viitorului în producția de oțel verde la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Absolvenții care doresc să se alăture programului GRADUATES pot să aplice până la 1 septembrie 2023 la https://libertysteelgroup.com/ro/cariere/graduates/ pentru a deveni următorii lideri și specialiști în industria oțelului. Compania invită absolvenții să construiască viitorul oțelului!

Despre LIBERTY

LIBERTY Steel Group face parte din Alianța GFG, un grup global de companii și investiții deținut de Sanjeev Gupta și familia sa. Alianța este structurată pe trei piloni industriali – LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group și SIMEC Energy Group – care operează independent, însă uniți de valori comune și de viziunea de a crea un viitor sustenabil pentru industrie și societate. GFG Alliance are 35.000 de angajați în 30 de țări și venituri de peste 20 miliarde de dolari.

LIBERTY Galați este cel mai mare producător de oțel integrat din România, cu o capacitate de producție de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an, pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.libertysteelgroup.com sau www.libertysteelgroup.com/ro/