Zgripțor este unul dintre cele mai inovative și promițătoare proiecte ce privește colonizarea Planetei Marte de către oameni. În spatele tuturor calculelor, a timpului, a pasiunii și a dorinței stă un grup de elevi de liceu din București care acum caută finanțare pentru a ajunge în Statele Unite ale Americii la un celebru concurs internațional pentru a-și prezenta realizările.
„Da, proiectul nostru ar putea juca un rol important în colonizarea planetei Marte de către oameni, iar utilizarea orbitei alese de noi, cea Aldrin Cycler, ar putea fi o soluția optimă pentru transportarea oamenilor și a resurselor între Pământ și Marte”, spune Alex Tonia, în vârstă de 17 ani, parte a grupului Zgripțor.
Astfel, Orbita Aldrin Cycler constă în utilizarea unei traiectorii ciclice între Pământ și Marte, care folosește gravitația celor două planete pentru a reduce necesarul de combustibil în scopul de a ajunge cât mai ușor pe Planeta Roșie. Această traiectorie despre care discută tinerii de la Zgripțor ar permite un transport mai eficient, dar și mai ieftin în ceea ce privește resursele necesare pentru colonizare, cum ar fi alimente, apă, combustibil și materiale de construcție.
De ce Zgripțor?
Numele de Zgripțor ales pentru acest proiect, chiar dacă poate suna ciudat și neobișnuit, este unul cu însemnătate și impact. „Pentru numele proiectului nostru, am vrut să ne inspirăm din povești folclorice românești, pentru a constitui un fel de omagiu pentru rădăcinile noastre și pentru a arăta că suntem mândri de identitatea noastră”, spune Andra, în vârstă de 17 ani.
Cu acest gând în minte, tinerii de la Zgripțor au ales să facă referire la povestea lui Făt-Frumos, celebrul personaj din mitologia românească care este ajutat de o pasăre de dimensiuni colosale să ajungă pe tărâmul celălalt. Într-o manieră similară, stația spațială proiectată de acești liceeni din București va putea ajuta oamenii să călătorească în spațiu, și să-l considere „acasă”.
Când spațiul devine „acasă”
„În proiectul nostru, numit Zgripțor, noi am realizat planul pentru crearea unei stații spațiale autonome, care poate ține până la 10,000 de locuitori și care se va deplasa pe orbita cycler Pământ-Marte. Faptul că este autonomă înseamnă că nu depinde de Pământ pentru resursele necesare susținerii vieții, precum hrană, apă, oxigen etc. În proiect, am inclus toate detaliile referitoare la mărimile stației, procesul de construcție atât pe Pământ, cât și în spațiu, dar și tot ce este legat de cum asigurăm condiții optime de trai oamenilor care vor locui pe stație”, mai spune Andra din București.
Proiectul Zgripțor a obținut locul doi la NSS Space Settlement Contest, un concurs internațional organizat de National Space Society în colaborare cu NASA, concurs la care s-au înscris peste 3.000 de echipe din 22 de țări din întreaga lume. Echipa din București s-a remarcat prin ideile sale și prin inovațiile pe care le aduc. „Asta datorită unor idei inovative pe care le-am propus pentru realizarea unei așezări umane in spațiul cosmic. Printre acestea, am propus utilizarea imprimării 3D direct pe suprafața lunară pentru producerea componentelor stației . De asemenea, am prezentat o orbită unică și inovativă pentru transportul oamenilor și resurselor între Pământ și Marte, prin utilizarea orbitei Aldrin Cycler”, spune Alex Tonia, în vârstă de 17 ani.
Întâi în SUA, apoi pe Marte
Principalul interes acum al tinerilor de la Zgripțor este acum de a ajunge să reprezinte țara noastră în Statele Unite ale Americii, în Dallas, Texas, la sfârșitul lunii mai 2023. Aceștia au astfel nevoie de finanțare, în valoare de 30 de mii de euro, pentru a ne reprezenta țara în fața elitelor internaționale din domeniul spațial și al cercetării, dar și în fața unor personalități precum Jeff Bezos, Elon Musk, Gregory Olse, Bill Nye și mulți alții, prezenți la eveniment.
„Pe primul plan se află căutarea sprijinului financiar necesar deplasării echipei în State pentru a participa la conferința ISDC. Ne dorim foarte mult să avem această experiență unică prin care vom interacționa cu oameni din toată lumea pasionați de explorare spațială, dar și cu experți în domeniu. Considerăm că ne va ajuta enorm să auzim idei și abordări noi pe aceeași temă, dar ne și dorim să reprezentăm România la o conferință recunoscută la nivel global”, adaugă Andra.
Acesta ar fi doar un prim pas, dar semnificativ, pentru ca omenirea să ajungă să locuiască și pe Planeta Marte, în mod sustenabil și eficient. În plus, ar fi, astfel, o mândrie națională să știm că în spatele acestei reușite este România, reprezentată de tinerii de la Zgripțor.