Un nou Summit NATO va avea loc la Washington. Acesta se va desfășura în perioada 9 – 11 iulie. Sunt așteptați în capitala Statelor Unite cei 32 de lideri ai statelor membre, iar subiectele ce vor fi discutate vor fi unele foarte importante.
Iar poate cea mai urmărită decizie va fi anunțul oficial al desemnării viitorului Secretar General al Alianței Nord-Atlantice în persoana lui Mark Rutte, fostul premier al Olandei.
De asemenea, de menționat că acest Summit NATO va avea de această dată și trei obiective majore. Acestea au fost deja deficite de către Secretarul General încă în funcție, Jens Stoltenberg. Acesta a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru AP News faptul că un subiect major pentru acest Summit este reprezentat de parteneriatele globale, mai ales în Indo-Pacific, scrie mediaflux.ro.