Infofinanciar > Info > Liderii PSD se mândresc cu salariul minim european! Ciolacu: „Asta spune UE”/ Budăi: „Va fi 50% din venitul mediu”
Info

Liderii PSD se mândresc cu salariul minim european! Ciolacu: „Asta spune UE”/ Budăi: „Va fi 50% din venitul mediu”

Marius Budăi și Marcel Ciolacu
sursă foto botoseanul.ro

Marius Budăi, ministrul Muncii, susține faptul că atât timp cât va deține portofoliului ministerului pe care îl reprezintă, în România nu va scădea nicio pensie și va sprijini în continuare programele sociale prin care ”pensiile părinților și bunicilor noștri să crească”, potrivit Nesws.ro.

Politicianul își continua afirmația într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, acesta face trimitere la Directiva Parlamentului European care prevede stabilirea unui salariu minim. Budăi a declarat următoarele: „Cât sunt în funcţia de ministru al Muncii nu va scădea nicio pensie în România, ba, dimpotrivă, mă voi lupta ca pensiile părinţilor şi bunicilor noştri să crească.

Altfel, salut adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind instituirea unui salariu minim la nivel european, care va fi 50% din salariul mediu! De când a reintrat la guvernare PSD a susţinut, prin Ministerul Muncii, adoptarea acestei Directive, căreia alţii, care au guvernat înainte, i s-au opus!  Rămân consecvent ideii Oamenii, în primul rând!”

Parlamentul European a votat pentru instituirea salariului minim

De aceeși părere este și liderul partidului PSD, Marcel Ciolacu, acesta a susținut faptul că:

”Adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind salariul minim european, proiect susținut intens de PSD, este o mare victorie pentru toți acei oameni care muncesc din greu și care, în ultima perioadă, au fost cei mai afectați de criza economică și de cea de pe piața energiei. Este extrem de clar acum că trebuie să creștem salariul minim. Asta spune și UE, nu doar PSD”.

Trebuie precizat faptul că directiva Parlamentului European, prin care eurodeputații și-au asumat sarcina de a oferi celor 27 de state membre, un nivel salarial acceptabil, a fost adoptată cu 505 de voturi pentru, 92 împotriva și 44 de abțineri.  În altă ordine de idei, în România, salariul mediu brut ajunge la 6443 de lei iar salariul minim brut este de doar 2550 de lei. Prin urmare, potrivit directivei emise de Parlamentul European, remunerația minimă va fi de 3200 lei brut, adică românii vor lua în mână puțin peste 2000 de lei.

La nivel european, jumătate din statele mebre mai exact în estul și sudul Europei, salariile minime brute sunt cotate sub 1000 de euro. De exemplu, vecinii noștri de la sud, bulgarii primesc 332 de euro, grecii 744 de euro, în timp ce în partrea vestică, în Portugalia, salariul minim brut este de 823 de euro. În Spania și Slovenia salariile minime sunt cotate la puțin peste 1000 de euro. Doar în statele vest europene, munca este renumerată cu peste 1500 de euro, în state precum Țările de Jos, Franța, Irlanda și Germania, spre deosebire de Danemarca, Cipru, Italia, Finlanda, Suedia, lasă piața muncii să se reglementeze și nu au deloc salariu minim, conform economedia.ro