Infofinanciar > Info > Liderii sindicali analizează propunerea venită de la Poșta Română. Cât va crește salariul angajaților
Info

Liderii sindicali analizează propunerea venită de la Poșta Română. Cât va crește salariul angajaților

Liderii sindicali analizează propunerea venită de la Poșta Română. Cât va crește salariul angajaților
Sursa foto Arhiva companiei

Liderii sindicali au fost în ședință alături de la managementul Poștei Române și de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Abia mâine dimineața va fi publică decizia cu privire la actual greva a angajaților.

„Toţi liderii sindicali din SLPR sunt în şedinţă în acest moment. Se analizează propunerea făcută de managementul Poştei Române şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, după o şedinţă de negociere de 6 ore. Propunerea vizează o creştere salarială pentru angajaţii Poştei Române în două tranşe”, au transmis reprezentanții Blocului Național Sindical.

Prima tranșă va fi livrată la 1 iulie. Atunci salariul minim creşte la 3.700 de lei brut (de la 3.300 de lei brut în prezent). A doua majorare se va produce la 1 septembrie. La salariul se vor adăuga încă 420 de lei brut.

Conform agerpres.ro, un angajat al Poștei Române ar putea avea o majorare a venitului de 369 de lei.