Lukașenko a sprijinit pe față invazia Moscovei în Ucraina și a permis ca teritoriul belarus să fie folosit în atacul rusesc. Acum, însă, face un alt pas.
Beijingul a anunțat sâmbătă că președintele belarus Alexandr Lukașenko, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, va efectua o vizită de stat în China în perioada 28 februarie – 2 martie.
Anunțul călătoriei vine la o zi după ce Beijingul, care dorește să joace un rol de mediator în rezolvarea războiului rusesc din Ucraina, a publicat un „document de poziție” în 12 puncte care vizează încetarea conflictului.
Putere din Est
„La invitația președintelui Xi Jinping, președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, va efectua o vizită de stat în China în perioada 28 februarie – 2 martie”, a anunțat sâmbătă Ministerul chinez de Externe într-un comunicat.
Ministerul belarus de externe a confirmat vizita planificată, afirmând că miniștrii de externe chinez și belarus au discutat despre aceasta în cadrul unei convorbiri telefonice de vineri.
Lukașenko a sprijinit invazia Moscovei în Ucraina și a permis ca teritoriul său să fie folosit în asaltul rusesc. Lukașenko a declarat săptămâna trecută că țara sa este pregătită să se alăture războiului Rusiei împotriva Ucrainei, dacă va fi atacată. Acest lucru l-a determinat pe președintele ucrainean Zelensky să îl avertizeze pe liderul belarus să nu se implice direct în război.
Și Macron își încearcă șansa
Între timp, președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că va vizita China la începutul lunii aprilie și va cere ajutorul Beijingului pentru a pune capăt războiului din Ucraina. „Faptul că China se implică în eforturile de pace este un lucru bun”, a declarat Macron, potrivit presei franceze.
Ucraineanul Zelenskyy a declarat, de asemenea, că ar dori să se angajeze cu Beijingul în urma propunerilor dezvăluite vineri în vederea soluționării conflictului. Zelenskyy a declarat că este deschis să ia în considerare unele aspecte ale „documentului de poziție” chinezesc și că ar saluta șansa de a discuta propunerile cu președintele chinez Xi Jinping.
O întâlnire cu Xi ar putea fi „utilă” pentru ambele țări și pentru securitatea globală, a declara, la rândul său, și Zelensky.
Cine e Lukașenko
„Scoatem țara din abis” a fost, în 1994, sloganul cu care Aleksandr Lukașenko a câștigat alegerile din Belarus. Iar acum „Băgăm lumea în abis” poate fi mottoul zilei. Pentru că Belarus este foarte aproape de a-și trimite armata împotriva Ucrainei, ceea ce ar transforma un conflict între două state într-unul regional.
În mai 2021, știrile despre el au făcut înconjurul lumii, după ce, acuzând o amenințare cu bomba care nu s-a materializat, a forțat un avion Ryanair să aterizeze în Minsk. În avion se afla jurnalistul Roman Protasevich, care a fost arestat, jurnalistul fiind cunoscut pentru opoziția sa vocală la adresa lui Lukașenko.
„Știți, noi doi suntem co-agresori. Cei mai nocivi și toxici oameni de pe această planetă. Avem o singură dispută – cine este mai toxic? Vladimir Putin spune că eu sunt. Eu deja încep să cred că el este”, a mărturisit președintele Belarus în decembrie anul trecut.