Liderul extremei drepte olandeze, Geert Wilders, a ajuns la un acord cu formațiunile partenere în vederea distribuirii posturilor ministeriale. Formațiunea va conduce cinci ministere, printre care și cel al Imigrației.
Liderul Partidului pentru Libertate a anunțat că a convenit împreună cu restul partidelor asupra alcătuirii guvernului.
„Deja o avem şi restul veţi afla mai târziu. Suntem foarte mulţumiţi, acum avem un acord”, a precizat liderul dreptei. Astfel, pentru a putea forma o coaliție Wilders a anunțat o parte din aceste poziții. Cele partu partide ale viitoarei coaliții au ajuns la un consens asupra premierului. Acesta urmând să fie Dick Schoof, un funcționar ce se pricepe la chestiuni ce țin de securitate.
Pe parcursul verii, va fi definitivat programul de guvernare, potrivit g4media.