Până la 1 septembrie 2024, la achiziționarea oricărui produs din oferta ”Înapoi la școală”, Lidl România donează 1 leu pentru programele educaționale Teach for Romania. Este al optulea an consecutiv în care Lidl contribuie la misiunea Teach for Romania. Aceasta susține recrutarea și formarea cadrelor didactice din medii vulnerabile. Și oferă acces la educație de calitate copiilor din aceste comunități.
Pe parcursul anului școlar anterior, 23.000 de copii din peste 250 de școli vulnerabile din România au continuat studiile. Ele au beneficiat de ajutorul a 140 de cadre didactice care fac parte din programul Teach for Romania. Lidl România a susținut organizația Teach for Romania cu peste 2,5 milioane de euro. Sumă care a fost direcționată către recrutarea, formarea şi susţinerea a 8 generații de profesori transformaționali Teach for Romania.
E nevoie de ajutor
În România, 1 din 5 copii din mediul rural abandonează școala. Iar jumătate dintre copiii de 15 ani suferă de analfabetism funcțional.
Campania ”Înapoi la școală” le oferă posibilitatea clienților să contribuie alături de Lidl România la dezvoltarea sistemului educațional românesc.
Fiecare leu se transformă în resurse educaționale. Dar și în sprijin pentru formarea profesională a cadrelor didactice din școlile din mediile vulnerabile. Din comunitatea de profesori fac parte în prezent 350 de alumni care au terminat programul de 2 ani. Și 230 de profesori care vor începe noul an școlar alături de Teach for Romania.
Până acum, investiția Lidl România a însemnat un viitor mai bun pentru aproximativ 100.000 de copii. În anul școlar 2024-2025, Teach for Romania va susține aproximativ 230 de profesori. Aceștia vor lucra cu aproximativ 30.000 de copii.
Cum a fost anul trecut
La finalul anului școlar 2023-2024, a fost înregistrat un progres măsurabil. Mai cu seamă la literație, numerație și abilități socio-emoționale.
- 94,5% din copiii de grădiniță și 98% dintre copiii din clasa pregătitoare au avut creșteri semnificative ale competențelor de literație emergentă. Altfel spus, copiii la final de grădiniță și copiii din clase pregătitoare citesc.
- În medie, elevii cu decalaje majore de literație au recuperat cel puțin o clasă față de decalajul inițial.Toți acești copii astăzi citesc.
- 69,8% dintre elevii evaluați pe numerație la ambele momente au progresat.
- Progres în zona abilităților socio-emoționale. 88,5% dintre elevi au rezultate mai bune la evaluarea finală față de evaluarea inițială.